UPDATE: Boc anunţă că programul "Prima Casă" va începe în noua variantă după Sărbătorile de Paşte

(adaugă declaraţiile preşedintelui Fondului de Garantare a Creditelor, în paragrafele 6-7)

Urmărește
4 afișări

Noul program "Prima Casă", în care garanţia aferentă creditelor contractate pentru achiziţionarea unei locuinţe sunt împărţite între stat şi bancă, va începe după Sărbătorile de Paşte, în următoarele două săptămâni urmând să fie aprobate şi normele de aplicare, a declarat, vineri, premierul Emil Boc

El s-a întâlnit, la sediul instituţiei, cu preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor, pentru o evaluare a ofertelor depuse de bănci după decizia Guvernului de a împărţi garanţia aferentă creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul "Prima Casă".

La finalul discuţiei, şeful Guvernului a arătat că date neoficiale relevă existenţa a cel puţin două-trei bănci care acceptă noile condiţii la "Prima Casă", dar că opţiunea clară va fi conturată începând cu săptămâna viitoare, după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de modificare a programului.

"După Sărbătorile de Paşte, persoanele interesate pot merge la bănci pentru a discuta de forma modificată. Niciun client care are contract în derulare nu va fi afectat de modificări de costuri sau rate", a spus Boc, care a apreciat că statul va putea astfel acorda noi împrumuturi pentru încă 40.000 familii.

El a asigurat din nou că plafonul maximal al dobânzii nu va fi modificat.

La rândul său, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, a apreciat că după împărţirea garanţiei între stat şi bancă ar putea fi emise noi garanţii în cuantum de 900 milioane euro-1,1 miliarde euro, în cazul în care nu toate băncile vor accepta această variantă.

"Teoretic, pot fi disponibilizate încă 1,5 miliarde euro, dar este posibil ca unele bănci să nu fie de acord şi atunci s-ar putea să fie acordate doar 1-1,2 miliarde euro. Opinia mea personală, fără elemente statistice, este că între 900 milioane euro şi 1,1 miliarde euro cu certitudine vor fi reactivate", a spus Şaramet.

Şaramet a declarat anetrior că datele neoficiale relevă că ofertele băncilor acoperă minim 60% din plafonul total al garanţiilor aferente creditelor din programul "Prima Casă", după decizia de reducere la jumătate a garanţiei statului.

El a arătat că din garanţiile totale de 200 milioane euro pentru acest an au mai rămas doar 40-50 milioane euro neacoperite, astfel că întregul plafon ar urma să fie epuizat în următoarele 8-10 zile.

Guvernul a decis, miercuri, ca garanţia statului la creditele contractate prin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 metri pătraţi şi doresc un confort sporit, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat agenţiei MEDAFAX că persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de până la 50 metri pătraţi vor putea contracta un credit pentru cumpărarea unei noi locuinţe prin programul "Prima Casă" indiferent de vârstă.

Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a declarat, miercuri, că marea majoritate a băncilor au decis că vor accepta noile condiţii pentru "Prima Casă", program care va putea fi accesat de toate persoanele care, "la momentul aplicării pentru credit", deţin o casă de maxim 50 mp achiziţionată fără garanţia statului sau nu se mai află în proprietatea unei locuinţe.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul "Prima Casă", astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.

Programul "Prima Casă" a fost continuat şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, reprezentând diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului "Prima Casă" în anii 2009-2010.

Acest plafon a fost deja epuizat în proporţie de 50%.

Plafonul de 200 de milioane de lei a fost împărţit în proporţie de 80% de cinci bănci, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Românească şi Alpha Bank.

Programul guvernamental "Prima Casă" a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii.

Creditele acordate au o rată a dobânzii egală cu EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici