Conform sursei citate, lucrătorii Poliţiei de Transporturi Feroviare asigură “serviciile de intervenţie” în cazul pasagerilor cărora li se face rău în trenuri, până la intervenţia cadrelor medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Am avut două intervenţii la cererea călătorilor în situaţia în care li s-a făcut rău în tren. Noi suntem în legătură cu serviciile de intervenţie pentru ca ambulanţa să poată acorda primul ajutor în timp util”, a declarat, luni, comisarul-şef Constantin Budici, la o întâlnire care a avut loc la Prefectura Dolj.
El a mai spus că, din cauza caniculei, s-au înregistrat mai multe întârzieri de trenuri.
“În ultimele 24 de ore, avem 12 trenuri cu întârzieri între 30 şi 90 de minute din cauza temperaturilor ridicate, care impun reducerea vitezei. Suntem pregătiţi să preluăm orice apel de intervenţie”, a mai spus comisarul-şef Constantin Budici.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, care au fost prezenţi, luni, la întrunirea de la prefectură, în municipiu au fost amenajate patru puncte de prim-ajutor pentru persoanele afectate de caniculă.