- Home
- Social
- BRAŞOV, (12.11.2022, 17:43)
- Petru Mazilu
FOTO UPDATE Două fete de 10 şi 12 ani, răpite din Braşov, au fost găsite în Prahova. Minorele au fost luate de un amic al concubinului mamei lor
- UPDATE Fetele răpite vineri seara în judeţul Braşov au fost găsite sâmbătă în Prahova.
- Bărbatul suspect este audiat de poliţişti.

UPDATE 17:40 Cele două minore au fost identificate şi depistate în judeţul Prahova. De asemenea, bărbatul, în vârstă de 42 ani, bănuit de săvârşirea faptei se află în custodia poliţiştilor, acesta urmând a fi condus la audieri în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Cercetările în cauză sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cu privire la aspectele constatate au fost informaţi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, au precizat poliţiştii.
------
La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două fete cu vârstele cuprinse între 10 şi 12 ani.
Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19.00, la domiciliul fetelor, situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoştinţă a concubinului mamei celor două copile, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Întrucât copiii nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama a alertat poliţiştii.
S-a declanşat mecanismul „Alertă răpire copil", constituindu-se celula de criză.
Au fost declanşate ample căutări, mai multe echipaje din judeţ efectuând verificări, în vederea depistării minorelor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe