UPDATE Incendiu la o casă părăsită din Sectorul 3 al Capitalei. A fost emis mesaj Ro-Alert
This browser does not support the video element.
UPDATE
Incendiul de pe strada Fruntaş Constantin Tudor este lichidat de pompieri.
Au fost evacuate în total 40 de persoane dintr-un imobil învecinat, pentru a preveni intoxicarea cu fum a acestora.
Suprafaţa afectată este de aproximativ 200 mp.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Pompierii din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o casă părăsită, pe strada Fruntaş Constantin Tudor din Sectorul 3 al Capitalei.
La sosirea primelor echipaje de intervenţie incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, fapt ce a impus remiterea unui mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei.
Până în momentul de faţă nu au fost identificate victime.
Au fost alertate 7 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi o ambulanţă SMURD.
În momentul de faţă, incendiul este localizat.