Tânărul care s-a aruncat, miercuri, în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 1 a murit, anunţă Poliţia Capitalei. El avea 22 de ani.
„În pofida eforturilor, a fost declarat decesul celui în cauză. Acesta a fost identificat, ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 de ani”, transmite Poliţia Capitalei.
„Astăzi, 5 iunie 2024, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată, cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 1, o persoană s-ar fi aruncat în faţa trenului, în timp ce acesta intra în staţie”, anunţă Poliţia Capitalei.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Metrou şi echipajele de prim-ajutor, care la acest moment intervin pentru salvarea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de aproximativ 18-20 de ani.
„În prezent, activităţile sunt în dinamică. Cercetările sunt continuate de Brigada de Politie pentru Transportul Public – Serviciul Poliţie Metrou, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în finalul informării.