UPDATE Instanța dispune redeschiderea unui dosar clasat de DNA. Oameni importanți, vizați de dosar

(Adaugă informații)

Urmărește
3 afișări

Curtea de Apel București a decis, luni, respingerea clasării cauzei pentru opt persoane, printre care și fostul director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații, Daniel Moldoveanu, și ca DNA să înceapă urmărirea penală a acestora.

Decizia de clasare a cauzei a fost contestată de către omul de afaceri Horia Simu, trimis în judecată de către DNA în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Magistrații Curții de Apel au decis, luni, să admită plângerea lui Horia Simu împotriva soluției de clasare dispusă tot de DNA față de opt persoane, printre care Alin și Dorin Cocoș, trimiși în judecată în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP, fostul director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații și fost consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Daniel Moldoveanu sau fostul șef al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Surdu.

"Admite plângerea formulată de petentul Simu Horia, împotriva soluţiei de clasare a cauzei, dispusă prin Rechizitoriul nr.634/P/2015 din data de 20 iulie 2016 şi Ordonanţa nr.277/II-2/2016 din data de 5 septembrie 2016 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 20 iulie 2016 faţă de numiţii Moldoveanu Daniel Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian Gabriel, Niculae Aurel, Birisiu Ionuţ, Adrian Thiess, Cocoş Dorin şi Cocoş Alin, privitor la infracţiunile de complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art.48 alin.1, rap. la art.290 alin.1 cu aplic. art.5 Cod penal, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000", se arată în decizia Curții de Apel București, care este definitivă.

Magistrații au mai dispus ca DNA să înceapă urmărirea penală pentru toate cele opt persoane.

"Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru începerea urmăririi penale cu privire la persoanele anterior menţionate şi în ceea ce priveşte infracţiunea mai sus menţionată", se mai arată în decizie.

Avocatul afaceristului Horia Simu a declarat că Daniel Moldoveanu l-ar fi contactat pe clientul său prin Eugen Coldea, vărul lui Florian Coldea.

"Domnul Horia Simu are un mare handicap de imagine în România. Nimeni nu poate să invoce că ar fi fost favorizat de cineva. Amânările succesive în procesele de eliberare au reprezentat din punctul meu de vedere dovada faptului că s-au analizat cele 60 de volume ale dosarului de urmărire penală, s-au analizat argumentele prezentate de către noi, probele noi pe care le-am depus cu ocazia plângerii pe care am formulat-o în fața Curții de Apel București și pe bună dreptate instanța a constatat faptul că noi în mod constant, am invocat faptul că cei opt denunțători nu puteau să beneficieze de o cauză de impunitate. S-au trezit toți să facă denunțuri. Domnul Moldoveanu l-a contactat pe Simu prin Eugen Coldea, nimeni altcineva decât vărul lui Florian Coldea. Sunt multe aspecte care urmează să fie lămurite”, a declarat Bogdan Cimbru, avocatul lui Horia Simu, la Antena 3.

În iulie 2016, omul de afaceri Horia Simu a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane, pentru presupuse fapte de corupţie privind despăgubiri acordate pentru un teren în municipiul Constanţa, prejudiciul fiind calculat la peste 7,7 milioane de euro. Faptele de corupţie ar fi fost comise în legătură cu modalitatea de oferire a despăgubirilor pentru un teren din Constanţa, pentru care Horia Simu cumpărase drepturi litigioase, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro. Procurorii au susținut că persoane cu funcții de conducere din Administrația Prezidențială, Ministerul Mediului și Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat de la acea vreme ar fi intervenit pentru ca Simu să obțină despăgubirile.

În instanță, Horia Simu a declarat că "autorul moral" al dosarului ANRP în care a fost trimis în judecată este Daniel Moldoveanu, fost consilier prezidențial, susținând că acesta a primit 25% din 7 milioane de euro obținuți de Simu în urma retrocedării unui teren din Constanța.

"Domnul Moldovan a venit dânsul la mine, mi-a zis că poate să rezolve aceste dosare, el cunoscându-se în prealabil cu doamna Crinuța Dumitrean. La acel moment, drepturile litigioase erau în posesia mea. Este nedrept că este inversată cauzalitatea și sunt acoperiți autorii morali ai acestui dosar. Domnul Daniel Moldoveanu, dânsul este autorul moral al acestui dosar, a făcut și alte activități economice care nu țineau de fișa postului domniei sale. Faptul că nu este prezent în acest dosar e puțin nedrept. 25 % din cei șapte milioane de euro i-a luat domnul ăsta (n.r Daniel Moldoveanu). Domnul Moldoveanu s-a întâlnit cu domnul Surdu de la RAPPS pe acest subiect", a declarat, pe 26 iulie 2016, Horia Simu la sediul instanței supreme.

Ulterior, fostul președinte Traian Băsescu a comentat declarațiile lui Horia Simu privind implicarea fostului consilier de stat Daniel Moldoveanu în dosarul ANRP subliniind că ''este vorba despre o persoană şi nu despre întreaga Administraţie Prezidenţială''.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici