UPDATE: Mircea Sandu: Procurorii DNA sunt suporteri şi sunt mâhniţi de fotbalul românesc

(adaugă alte declaraţii ale preşedintelui FRF, Mircea Sandu, în paragrafele 6-12)

Urmărește
4 afișări

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, după audierea sa la DNA, că procurorii anticorupţie sunt suporteri şi că sunt mâhniţi de fotbalul românesc şi de corupţia care există la acest nivel, arătând că povestea cu Marian Iancu este veche de trei-patru ani.

"Am avut o convocare astăzi şi le-am declarat procurorilor ceea ce am auzit acum câţiva ani de zile într-o prezentare a unui sponsor sau la o gală, nu mai ţin minte precis, că se discuta faptul că cineva ar fi lansat ideea că Iancu ar fi vorbit şi s-ar fi exprimat în diverse cercuri că are nişte bani pentru Ligă şi CCA ca să câştige un campionat. Da, era vorba de 1.500.000 (n.r. - euro) pentru ligă şi 500.000 pentru CCA. Dar eu vorbesc cu ani în urmă, nu e vorba de anul acesta, e vorba de trei-patru ani în urmă", a declarat Sandu la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a stat aproximativ o oră.

Întrebat ce a mai discutat cu procurorii, Mircea Sandu a arătat că printre anchetatori se află şi suporteri ai echipelor româneşti, care "sunt mâhniţi de lumea fotbalului românesc", adăugând că şi el este mâhnit de felul în care se comportă lumea fotbalului din România.

Întrebat cum a procedat în urmă cu trei-patru ani când a aflat aceste informaţii, Mircea Sandu a evitat un răspuns direct, spunând doar că nu a cunoscut detalii şi nu a deţinut niciun fel de probe în acest sens, iar informaţia este posibil să o fi aflat de la un ziarist.

"Era un ziarist, cred, care spunea acolo în cerc, nu sunt detalii, era un ziarist, de fapt erau sute de oameni acolo. Da, am luat un centimetru... Ce măsură să iau? Da eu pot, dacă n-am vreo probă, să iau măsuri? De discutat despre astfel de fapte se discută şi mâine, şi poimâine, şi în viitor", a mai arătat Mircea Sandu.

Apoi, şeful FRF a precizat că ar fi acţionat prin intermediul comisiilor federaţiei dacă ar fi avut probe în cazul Iancu. El a explicat că a făcut afirmaţiile respective despre preşedintele clubului Poli Timişoara în urma unor declaraţii calomnioase ale acestuia.

"În momentul în care eu aş fi avut probe, eu aş fi acţionat în cadrul comisiilor federaţiei, deci astea nu sunt probe, sunt vorbe aruncate pe colo, pe colo. Şi de ce am reacţionat aşa, pentru că domnul Iancu a spus "Sandu are ceva cu mine pentru că nu-i dau bani, nu-i dau şpagă". Deci vorbesc de câţiva ani în urmă, deci nicio probă", a mai spus preşedintele federaţiei.

El a ţinut să precizeze că declaraţiile sale făcute la adresa lui Iancu nu pot reprezenta un caz de corupţie până nu se dovedeşte acest lucru: "Deci asta n-am spus că este un caz de corupţie... Eu n-am spus că cineva ar fi dat aceşti bani, am auzit la acea reuniune, la o lansare a unui sponsor de-al nostru sau la o gala, că era la final de an, sute de oameni, lumea fotbalului, presa, cineva a aruncat asta, dar acum mai ştiu eu cine a aruncat-o? Din presă sau nu mai ştiu".

Întrebat dacă cineva ar fi încercat vreodată să-i ofere bani în schimbul unor avantaje, Sandu a negat: "Credeţi că dacă aş fi acceptat vreo discuţie măcar mai eram aici, nu eram mâncat de şacali?".

Şeful FRF a mai adăugat că declaraţiile sale despre Iancu nu au legătură cu afirmaţiile finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, despre faptul că un conducător de club ar fi încercat să-l mituiască pe şeful CCA, Vasile Avram, pentru arbitraje favorabile. "Eu mă refer la 3-4 ani în urmă, nu mă refer la ce a fost în acest an. Vasile Avram nu a fost preşedinte (n.r. - al CCA) acum 4 ani. E problema lor".

Mircea Sandu consideră că declaraţiile conducătorilor de cluburi afectează imaginea fotbalului românesc şi prejudiciază grupările cu sume mari de bani prin îndepărtarea potenţialilor sponsori.

"Fotbalul românesc are mari probleme de imagine, din cauza declaraţiilor, corupţia o demonstrează fără doar şi poate DNA-ul sau parchetul. Dar din cauza declaraţiilor calomnioase, fără suport după părerea mea, chiar dacă arbitrii greşesc... Ei între ei greşesc, conducătorii de cluburi ar trebui să se respecte. Asta creează, am şi spus, multe milioane şi zeci de milioane mai puţin la bugetul cluburilor", a mai declarat Sandu.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a fost audiat, joi, în calitate de martor, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care procurorii fac cercetări în urma unor declaraţii potrivit cărora patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, "se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă şi 500.000 la arbitri" pentru ca formaţia sa să câştige titlul sezonul trecut.

Şi Gigi Becali a fost citat pentru a fi audiat ca martor în acest dosar, finanţatorul stelist declarând că se va prezenta numai când va dori şi nu le va spune nimic procurorilor anticorupţie.

"Eu mă duc când vreau eu, iar dacă vreau nici nu mă duc. Mi-a venit citaţie de martor. Se ştie foarte bine că pe mine mă cheamă degeaba, pentru că eu ce vorbesc cu voi, vorbesc cu voi, ce vorbesc şi ce mă cert, mă cert cu cine mă cert. La niciun procuror şi la niciun DNA, în viaţa mea nu voi da nicio declaraţie, nu dacă mă cheamă, dacă îmi taie şi capul, eu nu dau declaraţii împotriva oamenilor, eu nu fac rău la nimeni. Chiar dacă e, e posibil să mă duc, nu mâine, ci când vreau eu, că eu sunt Gigi Becali. Le voi scrie atât: «Nu mă mai chemaţi în viaţa voastră, pentru că eu mă trag din familie de Becali, care nu scrie şi nu declară nimic şi, dacă vreţi, daţi-mi o hârtie şi scriu acolo: tot ce fac eu în discuţiile mele publice, îmi place să le fac, glumesc, râd, zic ce vreau eu. Nu vă spun nimic vouă din ce ştiu, nici dacă mă împuşcaţi în cap». Semnez şi plec ca să înţeleagă o dată pentru totdeauna că nu e nevoie să mă cheme la DNA niciodată. Dacă există nereguli în fotbal, niciodată nu se curăţă cu declaraţia lui Becali", a declarat finanţatorul FC Steaua, miercuri, la GspTv.

Gigi Becali crede că acţiunea DNA îl vizează pe preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, el precizând că finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, i-a spus în urmă cu o lună şi jumătate că şeful LPF va fi arestat.

Becali îl asigură pe şeful LPF că nu va declara nimic rău despre el. Însă, în opinia patronului Stelei, sunt "alţii care îi vor răul". "Părerea mea că este o acţiune concertată împotriva lui nea Mitică. Dar eu îl asigur pe nea Mitică în privinţa mea că eu nu mă duc ca el martor la valiză şi la terenuri. Să stea liniştit în privinţa mea că eu mă duc când vreau eu şi când mă duc trei rânduri scriu: «Mă cheamă Becali şi v-aţi ales greşit omul. Şi chiar dacă mă împuşcaţi în cap nu vorbesc cu voi». Le semnez hârtia şi le-o dau şi la revedere. Să stea liniştit nea Mitică în privinţa mea, numai că e posibil să fie alţii care îi vor răul. Înseamnă că e ceva aranjat. Mi-a spus Mititelu la Braşov, când am jucat cu Dinamo, că Mitică va fi arestat", a mai spus Becali.

În acest dosar a fost audiat, miercuri, la DNA şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, după ce Gigi Becali a afirmat despre el că i s-a propus o sumă de bani din partea unui conducător de club pentru arbitraje favorabile în Liga I.

Conducătorul CCA îl consideră vinovat pe finanţatorul FC Steaua pentru chemarea sa în faţa procurorilor DNA. "Cred că este momentul ca domnul Gigi Becali să îşi dea seama că aceste declaraţii iresponsabile, aceste declaraţii făcute în glumă cum spune dânsul, pot crea probleme altor persoane fără nicio vină. Din punctul meu de vedere, dânsul este vinovat pentru implicarea mea în acest caz", a afirmat Vasile Avram.

Gigi Becali a declarat, marţi, la Sport.ro, că Vasile Avram i-a povestit cum un patron de club a încercat să-l mituiască, iar un oficial al LPF a fost intermediar. "Nu putea nici dacă dădea cinci milioane la arbitri, nu 500.000 să obţină ceva. Nu avea cui să dea. Vasile Avram e un băiat deştept. Mie mi-a spus Vasile Avram - eu jur că aşa e şi n-are rost să mint - la nuntă la nepotul meu, Chiacu... Vasile Avram mi-a zis, şi probabil el i-a spus şi lui Mircea Sandu, că cineva mare de la Ligă l-a pus faţă în faţă cu un patron de echipă mare, cu şanse la titlu, şi i-a promis că dacă îl ajută... Suma nu mi-a spus. Dacă recunoaşte Avram, bine, dacă nu, când mă întâlnesc cu el, îi zic că e vagabond. Jur pe ce am eu mai sfânt că astea au fost vorbele lui Avram", a spus Becali.

El a făcut aceste afirmaţii după ce preşedintele FRF, Mircea Sandu, a dezvăluit cotidianului ProSport că patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, "se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă şi 500.000 la arbitri" pentru ca formaţia sa să câştige titlul sezonul trecut.

"Aşa cum spuneţi voi prin ziar «din surse federale», din surse am aflat şi eu că Iancu se pregătea să dea un milion şi jumătate de euro la ligă şi 500.000 la arbitri. Totul pentru titlu!", a spus Sandu, potrivit ediţiei de marţi a ProSport.

Sandu a menţionat că informaţiile le are de la o persoană care "a vorbit între patru ochi cu Iancu". "Este vorba despre o persoană care a vorbit între patru ochi cu Iancu. Ultimul i-a spus asta. Nu ştiu şi cât este de adevărat. E ceva ce mi s-a transmis. Repet, pe surse, aşa cum spuneţi voi, ziariştii", a adăugat Sandu.

În replică, Marian Iancu a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu se simte vizat de afirmaţiile preşedinţilor FRF şi CCA, Mircea Sandu, respectiv Vasile Avram.

"Undeva totul e lăsat la două capete, «din surse, am auzit eu»... Nu iau în calcul. De dimineaţă, domnul Becali a declarat că domnului Avram i s-a adresat un oficial de la LPF, care l-ar fi pus faţă în faţă cu un oficial de la un club de fotbal. Nu e cazul meu, nu ştiu la ce s-a referit, pentru că eu cu domnul Avram m-am văzut ultima oară acum doi ani şi jumătate sau trei ani. Atunci nici nu ne cunoşteam, ne-am aflat printr-o conjunctură în acelaşi salon, pentru că eram la o nuntă pe la Piatra Neamţ, cea a fetei domnului Chivorchian. De atunci nu m-am văzut cu dânsul, deci nu mă viza pe mine cu atât mai mult să ne fi pus faţă în faţă. Nu mă vizează nici declaraţia preşedintelui", a spus Iancu.

Marian Iancu este de părere că, prin aceste declaraţii, Mircea Sandu încearcă să găsească o nouă modalitate de a retrograda Politehnica Timişoara, chiar dacă TAS va decide menţinerea grupării bănăţene în Liga I.

FC Timişoara a terminat ediţia trecută a campionatului pe locul doi, după campioana Oţelul Galaţi, însă gruparea bănăţeană a fost retrogradată în Liga a II-a din cauza faptului că FRF nu i-a acordat licenţa pentru sezonul viitor. Această decizie a dus la un conflict între Marian Iancu şi Sandu, primul acuzându-l pe şeful FRF că se află în spatele retrogradării echipei sale.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici