UPDATE: O persoană a fost rănită în explozia de la un poligon SRI de la Chitila

(adaugă declaraţii ale purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei în paragrafele 5 - 7)

Urmărește
5 afișări

O persoană a fost rănită în urma exploziei produse, marţi, la un centru de pregătire SRI de la Chitila, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, care a precizat că incidentul a avut loc în timpul unui exerciţiu de pregătire specific Brigăzii antiteroriste.

Bercaru a spus că mai mulţi pirotehnişti participau la un exerciţiu specific, iar la un moment dat a explodat o grenadă fumigenă.

Potrivit sursei citate, în urma deflagraţiei a fost rănită o persoană, care, iniţial, a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior, rănitul a fost transportat la spital.

Bercaru a mai spus că acesta este un incident izolat, iar astfel de exerciţii sunt uzuale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a fost sesizat prin 112 în legătură cu producerea acestui incident, la ora 8.58, a declarat, pentru MEDIAFAX, Anca Onofrei, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit lui Onofrei, pompierii s-au deplasat la faţa locului, dar nu au primit acceptul să intervină, astfel că s-au întors la bază fără să intervină.

"Dacă este vorba de o unitate militară, unităţile militare au serviciu propriu de intervenţie şi îşi gestionează singure situaţia. Noi nu am intervenit", a spus Anca Onofrei.

În acest caz va fi declanşată o anchetă, a spus reprezentantul SRI.

La faţa locului se află mai multe echipaje de pompieri şi SMURD.

Explozia a fost urmată de un incendiu, fără a afecta însă imobilele din zonă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici