UPDATE: Parchetul instanţei supreme preia ancheta de la Afumaţi

(Adaugă comunicatul Parchetului Înaltei Curţii de Casaţei şi Justiţie)

Urmărește
1 afișare

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), condusă de procurorul şef Marius Iacob, a preluat cazul de la Afumaţi, la faţa locului deplasnâdu-se o echipă de anchetatori criminalişti.

"Prin referatul din data de 2 martie 2011, procurorii Secţiei de Urmăriere Penală şi Criminalistică, din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, au propus preluarea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a dosarului constituit ca urmare a evenimentului petrecut în Comuna Afumaţi, soldat cu rănirea gravă a unei persoane", informează Biroul de presă al PICCJ.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea cauzei având în vedere complexitatea acesteia.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, precizează sursa citată.

Cinci bărbaţi au fost surprinşi de o patrulă în timp ce luau un laptop şi alte lucruri dintr-o dubiţă cu număr de înmatriculare francez, astfel că poliţiştii au chemat întăriri, iar în încercarea de a-i opri pe hoţi care au fugit cu maşina, ei au tras în roţi, au declarat surse oficiale.

Un glonţ, din cele 16 trase, a ricoşat în ceafa unuia dintre urmăriţi, spun sursele citate, însă până la efectuarea unei expertize balistice, care să clarifice situaţia, sunt luate în considerare doar afirmaţiile autorilor.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a demarat, iniţial, investigaţiile privind împrejurările în care un bărbat a fost împuşcat în ceafă de un poliţist care-l urmărea după ce îl surprinsese la furat, alături de alte patru persoane, a comunicat, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Un procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti (TB), împreună cu poliţişti bucureşteni, s-a deplasat la locul incidentului, unde deja perimetrul a fost izolat pentru strângerea probelor, inclusiv din dubiţă.

Surse din poliţie susţineau că cei patru bărbaţi, surprinşi la furat alături de cel împuşcat, s-ar fi baricadat într-o casă locuită. Însă, aceştia nu sunt în locuinţă, ei reuşind să fugă, probabil în pădure.

Cinci bărbaţi au fost surprinşi în timp ce furau dintr-o dubiţă parcată pe DN2, potrivit unor surse judiciare.

Poliţiştii au tras mai multe focuri de avertisment şi le-au blocat hoţilor maşina. Unul dintre ei a fost împuşcat în cap, el fiind transportat la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" din Capitală, în comă profundă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici