UPDATE: Pasagerul suspect de febră tifoidă a fost transportat la Spitalul Victor Babeș din Capitală

(Adaugă informații)

Urmărește
1 afișare

Ministerul Sănătății a anunțat, marți seară, că pasagerul suspect de febră tifoidă a fost transportat la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Ministerul Sănătății anunță, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că în urma unui apel primit la 112 marți seară, a fost anunțat că pasagerul aflat la bordul unei aeronave care urma să aterizeze pe Aeroportul Henri Coanda din București prezintă simptome de febră tifoidă. Sorina Pintea a precizat că apelul la 112 a fost făcut chiar de soția pasagerului. Bărbatul venea din Guineea.

„Sub coordonarea directă a ministrului Sănătății, Sorina Pintea și a dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, care s-au deplasat la aeroport, echipa Direcției de Sănătate Publică Ilfov a demarat procedurile care se impun în astfel de situații. Din echipa prezentă la aeroport a facut parte și Ion Iordănescu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor. În urma acestor proceduri s-a constatat că pasagerul suferise de febră tifoidă cu o luna în urmă și este negativat, neexistând riscul de transmitere a acestei afecțiuni”, transmite ministerul Sănătății.

Pasagerul, care acuza o stare de slăbiciune, a fost scos din aeronavă și transportat cu o ambulanță la Spitalul Victor Babeș în Capitală pentru stabilizare.

Ceilalți pasageri au coborât din aeronavă în condiții de siguranță și nu există risc de contaminare, mai transmite ministerul Sănătății.

Medicii au precizat că febra tifoidă se transmite doar pe cale digestivă, nu și aeriană.

“ Am vrut să mă asigur că sunt respectate cu strictețe toate procedurile care se impun în astfel de situații și pot să spun acum că, împreună cu reprezentanții aeroportului, lucrurile s-au desfășurat foarte corect. Nu a fost o situație gravă, dar am certitudinea că dacă lucrurile vor sta altfel, ne vom descurca” a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat, la rându-i, că a fost sesizată, marți, cu privire la existenţa, la bordul unei aeronave a companiei Turkish Airlines, care a aterizat la 19:45 pe aeroport, din direcția Istanbul cu destinația București, a unui pasager român cu simptome de febră tifoidă.

„Conducerea CNAB a dispus imediat măsuri de urgenţă, conform unei proceduri speciale pentru asemenea situaţii, aeronava fiind izolată, iar cei 194 de pasageri rămânând la bordul acesteia până la sosirea echipei medicale a Direcţiei de Sănătate Publică, care a dispus măsurile specifice. În urma verificărilor de specialitate, cetăţeanul român suspect de febră tifoidă a fost transferat la spital, iar ceilalţi 193 de pasageri au fost debarcaţi în condiţii de siguranţă, fără risc de contaminare”, a precizat Compania de Aeroporturi București.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici