UPDATE: Prahova: Protest al angajaţilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Floreşti

(adaugă declaraţii ale asistentului şef Iuliana Cujbă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Floreşti)

Urmărește
25 afișări

Cadrele medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Floreşti (Prahova) protestează, luni, în curtea unităţii, faţă de decizia Ministerului Sănătăţii de a transforma unitatea medicală în cămin de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit asistentului şef Iuliana Cujbă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Floreşti, aproximativ o sută de angajaţi ai spitalului şi câteva zeci de pacienţi au ieşit, luni, în faţa clădirii în care funcţionează spitalul, pentru a protesta faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a închide această unitate sanitară şi de a o transforma în cămin de bătrâni.

Conform sursei citate, angajaţii spitalului şi pacienţii, care în mare parte sunt cazuri sociale, nu sunt de acord cu închiderea acestui spital.

"Am asigurat tratamentul, am asigurat hrana bolnavilor şi am ieşit în stradă să protestăm. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Lucrez de 17 ani în acest spital şi ştiu câtă nevoie este de acest spital în Prahova. Nu înţelegem pe ce criterii ia ministerul astfel de decizii", a spus Iuliana Cujbă.

Aceasta a adăugat că cei mai mulţi dintre angajaţii spitalului de la Floreşti sunt datori la bănci sau au carduri de salariu descoperite. Iuliana Cijbă a explicat că oamenii şi-au făcut rate şi descoperiri de card înainte de reducerea salariilor şi de tăierea sporurilor.

Cujbă a precizat că angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie Floreşti sunt decişi să protesteze în fiecare zi, după ce vor asigura tratamentul şi hrana bolnavilor.

Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti se află, alături de Preventoriul TBC Poiana Ţapului şi Centrele de Sănătate de la Urlaţi şi Bălţeşti, pe lista Ministerului Sănătăţii cu spitale propuse spre transformare în cămine de bătrâni.

Primarul comunei Floreşti, Eugen David, spunea că nu este de acord cu propunerea Ministerului Sănătăţii privind reprofilarea Spitalului de Pneumoftiziologie din localitate în cămin de bătrâni, catalogând propunerea MS drept "o măsură luată pe picior, cu puternic caracter politic".

"Spitalul a avut 200 de paturi, 50 au fost desfiinţate. Acum spitalul este arhiplin. Cele 150 de paturi care au rămas sunt ocupate toate şi dacă ar fi nevoie de noi internări nu am avea paturi pentru pacienţi", spunea primarul David Eugen.

Acesta preciza că în ultimele şapte luni Consiliul Local Floreşti a investit 100.000 de lei în infrastructura spitalului şi că întreţinerea acestuia nu reprezintă o problemă pentru administraţia locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici