UPDATE: Primarul din Uricani a anunţat că cei cinci eletricieni dispăruţi în mină au murit

( adaugă declaraţii ale primarului din Uricani, Dănuţ Buhăescu, precum şi informaţii de background)

Urmărește
9 afișări

Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, a declarat, sâmbătă seară, că familiile celor cinci persoane date dispărute în mină au fost anunţate "despre ce e mai rău", precizând că "se pare că, nimeni nu a mai supravieţuit", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul a afirmat că echipele de salvatori se străduiesc să scoată trupurile celor cinci victime din subteran, precizând că acestea sunt dezmembrate şi trebuie "împachetate".

El a spus că este vorba despre o tragedie şi că familiile au fost anunţate.

"Se pare că nu a supravieţuit nimeni", a spus primarul.

"Salvatorii i-au găsit pe cei cinci electricieni. Au intrat la orizontul 300 şi, din păcate, de ceea ce ne-am temut s-a adeverit. Toţi sunt morţi!", a adăugat Buhăescu.

Mai mulţi apropiaţi ai unui miner mort au ieşit plângând pe poarta minei, strigând "Doamne, de ce ne-ai lăsat".

O altă femeie aflată la poarta minei, care nu avea niciun membru al familiei prins în subteran, plângea, spunând că "oamenii aceştia nu au altă alternativă şi de aceea îşi pierd viaţa în mină".

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, se află, în prezent, la Mina Uricani.

O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, iar cinci mineri au fost prinşi în subteran.

Prima echipă de salvatori, formată din 15 mineri profesionişti a coborât, sâmbătă seara, în Mina Uricani, unde a avut loc explozia.

Procurorii fac investigaţii privind împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă de la Mina Uricani, soldat cu cinci victime, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

La locul accidentului s-au deplasat procurorii Ioan Nicodim - cel care a coordonat ancheta în accidentul minier de la Petrila, din noiembrie 2008, soldat cu 13 morţi - şi Darius Roman de la Parchetul Tribunalului Hunedoara, precum şi procurorul şef adjunct Augustin Lazăr de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.

Primarul din Uricani spunea că cinci electricieni lucrau, sâmbătă, la un transformator într-o cameră a unei galerii, iar după ce au terminat activitatea a fost un suflu, "o explozie, dar fără să ia foc câmpul minier".

Acesta preciza că un "asemenea suflu mişcă din loc" tot ce se află în zonă.

Dănuţ Buhăescu afirma că astfel de lucrări se fac în weekend pentru a nu întrerupe programul de lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici