UPDATE: Senseiul lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan, ridicat de DIICOT pentru cămătărie şi şantaj

(Adaugă informaţii din referatul procurorilor privind propunerea de arestare preventivă a lui Emilian Ştefan)

Urmărește
44 afișări

Antrenorul personal de karate al lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan - apatrid -, a fost reţinut, vineri seară de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatăă şi Terorism (DIICOT), după ce în maşina în care se afla anchetatorii de crimă organizată au găsit un adevărat arsenal utilizat în a forţa oameni să-i plăteasacă sume importante, deşi nu i le datorau.

Potrivit anchetatorilor, în 15 septembrie 2010, ofiţeri din cadrul Serviciului de Combaterea Crimei Organizate (SCCO) Mehedinţi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, Emilian Ştefan şi alţii s-au constituit într-un grup organizat ce are drept scop obţinerea în mod injust prin ameninţare şi lipsire de libertate de diverse sume de bani şi bijuterii.

În urma investigaţiilor, au fost identificate câteva părţi vătămate care au declarat că au fost deposedate de diverse sume de bani de către membrii grupului.

Una dintre victime a declarat că în 19 septembrie a fost sunat de un anume Emil, zis Naşu, care l-a ameninţat voalat să-şi achite datoria, căci altfel o să aibă probleme cu "nişte băieţi de Tîrgu Jiu".

O altă persoană a declarat anchetatorilor de crimă organizată că "Gigi Epuran avea în preocupări perceperea de taxe de protecţie, şantaje asupra diferitelor persoane care aveau bani, sens în care, după ce ridica victimele, exercita violenţă asupra lor, împreună cu Emilian Ştefan, naşul său din Bucureşti, Daniel Pericle, fratele său, Ninel, un taximetrist, Cristian Mitroi, şi alte persoane din Tîrgu-Jiu".

"Mocanu îşi făcuse o practică prin a teroriza persoane cu bani pentru a obţine venituri materiale de la aceştia. Din gaşca lui făcea parte numitul Ştefan Emilian din Bucureşti, care era naşul său, pe care îl chema în dese rânduri la Severin pentru a exercita violenţe asupra victimei", le-a spus anchetatorilor altă victimă.

Un bărbat le-a spus anchetatorilor că, după ce fusese chemat la un bar, pentru că "îl căutau oamenii lui Epuran, respectiv Măru, Ştefan Emilian şi încă o persoană de la Tîrgu-Jiu", sub pretextul că-i interesează ceva, cei trei l-au scos din local (dotat cu camere de supraveghere-n.r.) şi l-au băgat în maşină. "După ce m-am urcat în maşină, au blocat uşile pe interior şi m-au întrebat cine mă ţine în braţe, ce şmecher sau poliţist?. Am zis că nu mă ţine nimeni şi atunci m-au luat la bătaie. Au pus în mişcare autoturismul şi m-au plimbat câteva străzi. după care m-au dus în apropiere de fostul sediu al R.A.R, aici au oprit maşina, unde era întuneric şi pustiu, Emil mi-a pus un pistol la cap. iar cel de la Tîrgu-Jiu un cuţit la gât. În timp ce vorbeau cu Gigi Epuran la telefon, Emil mi-a zis că trebuie să le plătesc o taxă de 30.000 euro. În acele condiţii eu am fost de acord să le dau aceşti bani şi am plecat din acel loc şi m-au dus la barul Clipa", a relatat bărbatul.

Pe drum, spunea el, Măru îi repeta să nu fugă că va fi rău de el. "Am ajuns la sediul firmei, aici am fost păzit de Măru până când a venit şi Paul Chiriac, adus de Emilian Ştefan, Gigi Epuran şi persoana de la Tîrgu-Jiu", a precizat victima, precizând că, între timp, cineva din familie "s-a întâlnit cu taximetristul Mitroi Cristian şi i-a dat cei 30.000 euro".

Bărbatul a mai spus că a bătut şi în sediul firmei de către Ştefan Emilian şi de Chiriac Paul, pretinzându-i 30.000 de euro, iar după două-trei săptămâni, a fost din nou chemat şi i-a fost cerută suma de 10.000 de euro, pentru Chiriac Paul, Gigi Epuran, Ştefan Emilian şi Măru. "Mi-au cerut 10.000 euro de fiecare sub pretextul că un prieten de-al lor este arestat în Austria pentru droguri şi trebuie ajutat cu bani. Le-am spus că nu am, moment în care Emil a scos un cuţit şi m-a ameninţat că mă duce în baie şi mă omoară (...) Am fost ameninţat că dacă iau legătura cu poliţia vor veni peste mine acasă şi îmi vor omorî soţia şi copilul", a declarat autorităţilor bărbatul, care a ajusn la spital după bătaia primită de la recuperatori.

Un alt bărbat a relatat anchetatorilor că toţi cei patru s-au repezit la el, l-au bătut cu pumnii şi picioarele şi cu un ciocan de două kilograme pe care îl avuseseră în pungă. "În învălmăşeala creată, i-am scos la unul cagula de pe faţă şi l-am recunoscut pe Ştefan Emilian din Bucureşti", a precizat sursa citată.

"Existând date şi indici că, în ziua 18 martie 2011, acţionează asupra unei părţi vătămate în acelaşi mod, în jurul orei 18.45, în faţa Restaurantului Clipa, a fost surprins inculpatul Ştefan Emilian cu un bărbat de talie scundă şi o fată, despărţindu-se de doi bărbaţi care conduseseră un autoturism înmatriculat în judeţul Gorj", arată anchetatorii.

Astfel, au fost opriţi, pe raza municipiul Drobeta Turnu Severin, Emilian Ştefan (53 de ani), fiica sa, Sabrina (23 de ani), şi Mugurel Constantin (34 de ani), aflaţi într-o maşină, cei trei fiind suspectaţi de activităţi de cămătărie şi şantaj, pe raza Capitalei şi nu numai.

La volanul autoturismului se afla Sabrina Ştefan (cetăţean austriac, având reşedinţa în Bucureşti), asupra căreia, fiindu-i făcut un control corporal de către o poliţistă, în sutien, au fost găsiţi 7.150 euro, 4.500 lei, o brăţară din zale cu inimioară şi mai multe bijuterii de aproximativ 200 grame din aur. În poşeta tinerei, a fost găsit o carte de identitate falsă pe numele Emilian Ştefan şi un paşaport austriac în alb.

În faţa dreaptă a autoturismului, se afla Emilian Ştefan, iar în portiera de lângă el s-a găsit o sabie cu lama de aproximativ 40 de centimetri şi un box.

Pe bancheta din spate, se afla Mugurel Constantin, care în buzunarul interior de la geacă avea un pistol marca Star, calibru 6,35, cu glonţ pe ţeavă şi încă patru gloanţe în încărcător, iar în buzunarul scaunului din faţa acestuia mai era încă un glonţ letal.

În autoturism, în portbagaj au fost găsite încă 24 gloanţe letale, un abţibild inscripţionat "Poliţia", două fişe din baza de date a poliţiei pentru evidenţa populaţiei, diferite înscrisuri, două tăbliţe cu numere de înmatriculare provizorii, o pereche de cătuşe metalice nichelate, şase cartele telefonice reîncărcabile sigilate, o pereche de mănuşi negre cu plumb, o pereche de mănuşi negre de antrenament, două bricege cu lama de zece centimetri, un baston telescopic metalic, ciocan cu coadă de lemn, două ciocane metalice de dulgher de câte 600 grame fiecare, două săpăligi cu furcă forjată de 0,4 kilograme, o lopată metalică cu coadă de lemn de aproximativ un metru, au consemnat anchetatorii în procesul-verbal.

Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă învinuirea.

Ei au refuzat să dea declaraţii exercitându-şi dreptul la tăcere, potrivit articolului 70 Cod procedură penală, ei fiind reţinuţi de DIICOT, pentru 24 de ore.

Grupul infracţional condus de învinuitul Mocanu (Epuran Grigore), în prezent plecat în străinătate, din care mai făcea parte şi naşul său, inculpatul Emilian Ştefan, precum şi alte persoane neidentificate din Tîrgu Jiu, se ocupa de regulă cu recuperarea unor datorii (imaginare) exercitând asupra părţilor vătămate violenţă sau lipsindu-le de libertate, susţin procurorii şi poliţiştii de crimă organizată.

"În cauză, foarte greu au fost convinse părţile vătămate să dea declaraţie şi să stea în această calitate în proces, întrucât le era teamă ca membrii grupului să nu exercite violenţe şi asupra membrilor familiilor", spun anchatatorii.

Inculpaţii prin împrejurări neelucidate încă, aveau acces la baza de date privind evidenţa populaţiei a poliţiei din care preluau date de stare civilă privitoare la viitoarele victime, anchetatorii indicând instanţei mehedinţene nueme vizate de acuzaţi.

"Pentru a avea «o acoperire legală», membrii grupului, după obţinerea lunar a taxei de protecţie, o determina pe partea vătămată să încheie un presupus contract prestări servicii", spun anchetatorii, care prezintă un contract al unei firme, semnat de administrator (parte vătămată în cauză) şi Emilian Ştefan. În acest contract, inculpatul Ştefan se obligă să-i asigure serviciul de pază în schimbul sumei de 1.000 de euro lunar.

Modalităţile de săvârşire a faptelor, declaraţiile părţilor vătămate, actele de identitate falsă găsite asupra inculpaţilor, sumele de bani, pistolul letal şi muniţia aferentă, arme albe, inscripţii cu Poliţia sunt probe certe care dovedesc pericolul concret pentru ordinea publică.

Emilian Ştefan a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri, iar Mugurel Constantin la patru ani de detenţie în Republica Austria pentru lovirea unei persoane şi deposedarea ei de mai multe bunuri.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpaţilor Emilian Ştefan (53 de ani), zis "Emil de la Viena", fiica acestuia, Sabrina Ştefan (23 de ani) şi Mugurel Constantin (34 de ani), pentru constituirea unui grup infracţional organizat, având drept scop obţinerea unor sume considerabile de bani, prin ameninţare şi exercitarea de violente asupra părţilor vătămate.

Victimele lui Ştefan erau duse în pădure, unde erau puse să-şi sape groapa. Mai mult, agresorii le striveau degetele cu ciocanul sau le rupeau mâinile, tacticile lor mafiote determinând victimele să le dea tot ce doreau, susţin surse judiciare.

Procurorii DIICOT au identificat şase victime care, sub pretextul recuperării unor datorii inexistente, au fost lipsite de libertate şi agresate de către inculpaţi şi deposedate în acest mod de diverse sume de bani.

Surse judiciare susţin că sunt mult mai multe victime, însă le este teamă de Emilian Ştefan, senseiul lui Ion Balin (zis Nuţu Cămătaru, care a executat şase ani de detenţie pentru fapte cu violenţă şi crimă organizată), care nu are cetăţenie, fiind apatrid.

Una dintre victimele lui Emilian Ştefan a fost ameninţată cu un pistol şi cu cuţitele şi bătută, fiind determinată să îi plătească 40.000 de euro.

Modalitatea extrem de violentă în care acţionau inculpaţii a generat în rândul altor victime un sentiment profund de teamă, determinându-le să nu formuleze plângere penală împotriva acestora.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul SCCO Mehedinţi.

Inculpaţii sunt acuzaţi de constituire a unui grup infractional organizat, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, fals si uz de fals.

Procurorii DIICOT au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru 29 de zile.

Tribunalul Mehedinţi judeacă propunerea de arestare înaintată de DIICOT.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici