- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE: Subiectele la limba şi literatura română, transmise şi preluate în condiţii de securitate
(adaugă declaraţii ale directorului general în MECTS, prof. Liliana Preoteasa şi ale purtătorului de cuvânt al ISMB, prof. Marian Banu, în paragrafele 4 - 6)
Subiectele la limba şi literatura română, prima probă scrisă la bacalaureat, au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 741 de centre de examen, în care vor fi prezenţi peste 200.000 de elevi, informează, luni, Ministerul Educaţiei.
Subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 741 de centre de examen, aplicându-se procedurile electronice de securitate, potrivit MECTS.
Pentru susţinerea probei scrise la limba şi literatura română, care a început la ora 9.00, s-au înscris peste 200.000 elevi.
Dintre aceştia, peste 193.500 susţin examenul, luni, iar 17.800 au proba recunoscută fiind promovată într-o sesiune anterioară, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul general în MECTS, prof. Liliana Preoteasa.
"Totul a decurs normal. Mă refer la extragerea uneia din variantele de subiect, din cele 10 pregătite pentru acest test, cât şi la transmiterea lui către unităţile de învăţământ unde se susţin probele", a spus directorul general.
În Capitală, la bacalaureat au fost înscrişi aproximativ 22.000de elevi, examenul fiind organizat în 71 de centre, în 60 fiind instalate camere de supraveghere video, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISMB, prof. Marian Banu.
Elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine, marţi, proba de limbă maternă.
În zilele următoare, respectiv 29 iunie şi 1 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.
Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 3 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO