UPDATE: Tentativă de sinucidere la staţia de metrou Apărătorii Patriei, circulaţia a fost întreruptă
(adaugă detalii în paragrafele 4 - 5)
Circulaţia trenurilor de metrou a fost întreruptă, marţi dimineaţă, pe firul de circulaţie dinspre staţia Piaţa Sudului spre staţia Berceni, după ce o persoană a încercat să se sinucidă, aruncându-se în faţa unei garnituri la staţia Apărătorii Patriei.
Incidentul a avut loc la ora 8.32, informează Metrorex, într-un comunicat.
La faţa locului s-au deplasat echipe de salvatori Metrorex şi se aşteaptă intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
În zonă se află o ambulanţă, echipajul medical constatând că persoana care s-a aruncat în faţa garniturii de metrou este în viaţă.
Aceasta va fi transportată la Spitalul "Bagdasar Arseni".
Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară în condiţii normale pe distanţa staţia Pipera – staţia Constantin Brâncoveanu, iar între staţia Constantin Brâncoveanu şi Berceni se circulă prin pendulare pe un singur fir.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO