Prima pagină » Social » Prahova:Persoana rănită în urma prăbuşirii unui avion, preluată de un elicopter şi adusă în Capitală

Prahova:Persoana rănită în urma prăbuşirii unui avion, preluată de un elicopter şi adusă în Capitală

Persoana rănită în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în localitatea prahoveană Şirna a fost preluată de un elicopter SMURD care o va transporta la un spital din Capitală, victima fiind în stare gravă, cu arsuri pe 60 - 70% din suprafaţa corpului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
12 iul. 2011, 14:07, Social

La ora transmiterii acestei ştiri, bărbatul era urcat în elicopterul SMURD care îl va transporta la Spitalul Floreasca din Capitală.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că starea rănitului este foarte gravă, acesta fiind intubat.

Opriţa a precizat că bărbatul are arsuri pe 60 – 70 la sută din suprafaţa corpului, dar o evaluare completă a stării de sănătate a acestuia va fi făcută la Spitalul Floreasca.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, la marginea localităţii Şirna, unde avionul, cu două locuri şi având la bord două persoane, s-a prăbuşit, apoi a luat foc.

Unul dintre ocupanţii avionului a fost găsit carbonizat, iar celălalt a fost resuscitat la faţa locului.

Viceprimarul comunei Şirna, Ioan Bara, declara că victimele sunt doi piloţi experimentaţi care testau avionul.

Potrivit sursei citate, aparatul a luat foc imediat după ce s-a părbuşit, arzând în proporţie de 80-90 la sută.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, echipaje ale ISU şi un elicopter SMURD.