Prima pagină » Social » Construcţia de locuinţe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea

Construcţia de locuinţe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea

Comisia parlamentară de anchetă privind utilizarea a 2% din veniturile din privatizare pentru construcţia de locuinţe sociale l-a audiat pe ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely, care a precizat că realizarea acestor locuinţe a început abia în ianuarie 2007, susţine Lia Ardelean.
Construcţia de locuinţe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea
19 feb. 2008, 15:50, Social

Preşedintele Comisiei, Lia Ardelean (PC), a făcut, marţi, aceste precizări, arătând că Laszlo Borbely a spus, la audierile din comisie, că în perioada 2002-2003, sumele obţinute din privatizări au fost repartizate exclusiv pentru stingerea datoriei publice, iar între anii 2003 – 2006, banii au fost distribuiţi, tot printr-o ordonanţă de urgenţă, dar nu pentru construcţia de locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate.

Ardelean a mai spus că, în urma audierii ministrului Dezvoltării, comisia a ajuns la concluzia că abia anul trecut sumele prevăzute de legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au început să fie folosite pentru adevărata lor destinaţie.

Lia Ardelean a ţinut să precizeze că ministrul Dezvoltării a confirmat că a demarat construcţia de locuinţe sociale la presiunile constante pe care PC le-a făcut asupra Guvernului pentru a respecta legea.