Prima pagină » Life-Entertaiment » Vânezi ”last minute-ul” în criză şi nu te mai uiţi la preţul dat pe vacanţă

Vânezi ”last minute-ul” în criză şi nu te mai uiţi la preţul dat pe vacanţă

Vânezi ”last minute-ul” în criză şi nu te mai uiţi la preţul dat pe vacanţă
Teona Tomoiaga
27 aug. 2020, 07:10, Social

Turiştii şi-au schimbat radical comportamentul în criză. O spune Traian Bădulescu, consultant în domeniu. Dacă în mod normal românii îşi planificau vacanţa din timp, acum îşi pregătesc plecarea chiar şi cu câteva ore înainte.

Turiştii apelează la o ofertă last minute pentru că nu sunt siguri de condiţiile de călătorie care se pot schimba de la o zi la alta, explică specialistul.

Oferte şi preţuri

  • Destinaţiile externe preferate de români sunt Turica, Grecia şi Bulgaria
  • Mamaia, Eforie Nord şi Venus, cele mai căutate staţiuni de pe litoralul românesc
  • Turismul rural şi izolat, câştigătorul crizei
  •  În weekend, pensiunile sunt ocupate în proporţie de 90%
  • La o pensiune rurală poţi sta cu 41 euro pe noapte
  • Un apartament de lux la mare se închiriază şi cu 1.000 euro pe noapte
  • La munte, preţul mediu pentru o noapte de cazare este 51 euro

”Au fost cazuri în care turiştii au intrat şi cu bagajele la agenţie. Foarte mulţi turişti nu se mai uită la preţuri, la tarife, cât se uită la calitatea hotelurilor. Cele mai căutate destinaţii sunt clar cele din România. A reintrat în forţă şi Turcia. Rezervări se mai fac din timp doar pentru turismul verde”, a declarat Traian Bădulescu, consultant în turism.

”Înainte de pandemie, reuşisem să educăm turiştii să rezerve din timp.Turiştii nu acordă suficientă încredere în consultanţii de turism, preferă să meargă pe nişte ştiri alarmante”, spune Ana Goicea, director de vânzări la Cocktail Holidays.

”În momentul în care îţi iei un last-minute te uiţi la preţ în primul rând, dar sunt turişti care se uită şi la calitatea serviciilor”, a declarat Marius Berca, directorul operaţional al unei agenţii de turism.