Urmărirea penală în cazul poliţiştului care şi-a ucis soţia, închisă întrucât el a decedat

Urmărirea penală pentru omor şi tentativă de omor începută în cazul lui Ion Gruia, fostul şef al Biroului Arme IPJ Dolj, încetează întrucât el a decedat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, precizând că investigaţiile continuă pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Urmărește
6 afișări

O echipă mixtă, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului Tribunalului Dolj, face cercetări în locuinţa fostului şef al Biroului Arme şi Explozibil al IPJ Dolj, unde acesta şi-a împuşcat mortal soţia, a rănit-o grav pe fiica sa de 24 de ani, încercând apoi să se sinucidă.

Ion Gruia, fostul şef al Biroului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Judeţene Dolj şi actual director al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj, a încercat să se sinucidă, împuşcându-se în torace, după ce şi-a omor soţia şi şi-a rănit grav fiica.

"Ca urmare a incidentului produs, miercuri, în municipiul Craiova, constând în împuşcarea de către numitul Ion Gruia a soţiei şi fiicei sale, succedată de o tentativă de sinucidere, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat un dosar penal", informa într-un comunicat de miercuri dimineaţă, Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sursa citată preciza că "în vederea efectuării cercetărilor şi a stabilirii tuturor împrejurărilor producerii faptei, s-a constituit o echipă mixtă aflată sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care s-a deplasat la faţa locului".

Ion Gruia a murit, miercuri, în jurul orei 103.0, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui stop cardio-respirator, produs ca urmare a plăgilor suferite în urma împuşcării, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, Cristina Giormăneanu.

Astfel, intervenirea decesului închide ancheta faţă de Gruia, care, dacă ar fi supravieţuit, ar fi fost pus sub acuzare de procurori pentru omor şi tentativă de omor.

Criminaliştii îşi vor încheia cercetarea la faţa locului şi vor trage concluziile privind faptele lui Gruia.

În cazul în care fiica lui Gruia va supravieţui şi după restabilirea stării ei, procurorii o vor audia, ea putând da detalii despre ce s-a întâmplat miercuri dimineaţa în casă şi a generat tragedia.

Totodată, specialiştii vor încerca să obţină informaţii cu privire la asasinat şi de la fiul lui Gruia, care suferă de un handicap şi care se afla în locuinţă la momentul în care tatăl său şi-a împuşcat soţia şi fiica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici