- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.04.2014, 15:14)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Urmărirea pentru şantaj în urma plângerii lui Firea, suspendată pentru că Băsescu are imunitate
Parchetul ICCJ a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă procurorii au suspendat punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât preşedintele are imunitate.
Urmărește
3748 afișări
Urmărirea pentru şantaj în urma plângerii lui Firea, suspendată pentru că Băsescu are imunitate (Montaj Foto)
"În urma plângerii formulate de doamna Firea Gabriela (senator), la care a fost conexată şi sesizarea semnată de mai mulţi parlamentari, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal", a anunţat PICCJ, vineri, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, procurorii au dispus, joi, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, vineri fiind dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale.
"S-a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituţie, Preşedintele României se bucură de imunitate", a precizat Parchetul instanţei supreme.
Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că "Preşedintele României se bucură de imunitate".
Potrivit articolului 96, alineatul 1 din legea fundamentală, "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare".
Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, miercuri, la Parchetul ICCJ, o plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.
În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, acesta fiind depus, joi, la Parchetul instanţei supreme.
Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al şefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marţi, că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".
Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie".
"Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.
Băsescu a ţinut să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe