Jandarmii au fost sesizaţi despre prezenţa unui urs care se deplasează în zona gării din oraşul Fălticeni.
Cu sprijinul pompierilor şi poliţiştilor, jandarmii au alungat ursul brun, folosind semnale acustice şi luminoase.
„Totodată, aceştia au acordat o atenţie sporită trecătorilor, îndrumându-i să păstreze distanţa faţă de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să se fotografieze cu acesta. Ursul a fost observat în mai multe puncte cheie din Municipiul Fălticeni şi în final, i s-a pierdut urma în zona străzii Broşteni, pe un câmp cu vegetaţie înaltă. Jandarmii din cadrul Detaşamentului Fălticeni au continuat activităţile de patrulare şi căutare pe tot parcursul nopţii, însă animalul sălbatic nu şi-a mai făcut apariţia în zonă”, transmite Jandarmeria Suceava.