Prima pagină » Breaking News » PANICĂ la metrou: Tentativă de suicid în staţia Piaţa Unirii. Un tânăr, prins sub o garnitură de tren

PANICĂ la metrou: Tentativă de suicid în staţia Piaţa Unirii. Un tânăr, prins sub o garnitură de tren

O persoană a fost prinsă sub o garnitură de metrou, vineri seară, în staţia Piaţa Unirii 1, iar echipele de salvare au intervenit, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Andreea Traicu
10 nov. 2017, 20:04, Social

Pompierii au revenit cu precizări, anunţând că este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, care a fost prins între spaţiul dintre perete şi vagon, acesta fiind scos de salvatori.

Potrivit primelor informaţii, tânărul este conştient, i se acordă primul ajutor, acesta suferind un traumatism cranio cerebral.

Circulaţia trenurilor a fost afectată. Potrivit Metrorex, ar fi vorba despre o tentativă de suicid.

„În jurul orei 19.30 la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia2 Republica- Eroilor, a avut loc o tentativă de suicid. Trenul a fost frânat. Echipele de intervenţie ale Metrorex au intervenit pentru scoaterea victimei de sub tren în paralel fiind alertat 112 conform procedurilor interne. Circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă până la venirea autorităţilor din domeniu şi rezolvarea situaţiei„, transmite Metrorex.

(Imagine: Facebook Ion Lucian Darasteanu)

(Imagine: Facebook Ion Lucian Darasteanu)