Anunţul la 112 a fost făcut sâmbătă la ora 17.30.
Potrivit primelor informaţii, fata căutată era la scăldat şi, împreună cu o prietenă, s-a aruncat în apă de pe o staţie de pompare.
Deoarece nu a mai ieşit la suprafaţă, martorii au anunţat autorităţile.
„Misiunea este în desfăşurare. Scafandrii au ajuns acolo, încă nu avem date clare despre fata pe care o căutăm. Se pare că s-a aruncat în apă, împreună cu o prietenă, de pe o staţie de pompare. Deoarece a dispărut, a fost anunţat dispeceratul 112. Acolo se mai află şi un echipaj medical, dar a fost trimis şi elicopterul SMURD”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Misiunea scafandrilor şi a elicopterului SMURD se va încheia odată cu lăsarea întunericului.