Rectorul USAMV Cluj, Doru Pamfil, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Agriculturii ar putea acorda un ajutor similar celui pe care Ministerul Sănătăţii îl dă universităţilor de medicină şi farmacie.
„Vom discuta, vineri, cu miniştrii Agriculturii şi Educaţiei, Valeriu Tabără, respectiv Daniel Funeriu, încheierea unui protocol cu Ministerul Agriculturii prin care acesta să se implice în finanţarea universităţilor de ştiinţe agricole, în special în programele de consultanţă. Ne gândim la un ajutor din partea acestui minister, asemănător cu felul în care Ministerul Sănătăţii ajută universităţile de medicină şi farmacie, prin investiţiile din spitale. Şi noi putem fi ajutaţi prin investiţii în tehnologie, în fermele didactice proprii, mai ales că acestea sunt modele prin care putem demonstra studenţilor şi fermierilor cum se face o agricultură de succes”, a spus Pamfil.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi cel al Educaţiei, Daniel Funeriu, vor fi prezenţi, vineri, la USAMV Cluj-Napoca, la o conferinţă despre Politica Agricolă Comună (PAC) a UE, alături de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi de preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, Paolo De Castro.