La începutul lunii martie, Guvernul a decis că funcţionarii care lucrează la proiecte europene finanţate din fonduri externe nerambursabile vor fi plătiţi suplimentar printr-un contract de prestări servicii pentru munca efectuată în afara programului de lucru, iar banii încasaţi de aceştia vor fi înscrişi drept cheltuieli cu „bunuri şi servicii”.
Executivul a anunţat atunci oficial că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care personalul din autorităţile şi instituţiile publice centrale, din structurile subordonate acestora şi din autorităţile publice locale va putea desfăşura activităţi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile în afara programului de lucru, pe bază de contract de prestări servicii şi că fondurile pentru plata serviciilor prestate în afara programului de lucru vor fi evidenţiate la titlul de cheltuieli cu „bunuri şi servicii”.
Ordonanţa nu a fost publicată însă nici până în prezent în Monitorul Oficial, iar surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că actul normativ se află încă în discuţia Guvernului, deoarece miniştrii au constatat că prevederile pot ridica probleme de legalitate.
„S-a pus în discuţie faptul că, dacă este aplicată o astfel de schemă de remunerare a angajaţilor, la finalul anului, când Curtea de Conturi verifică finanţele instituţiilor publice, ar putea apărea probleme”, au arătat sursele.
Potrivit acestora, de când a fost anunţată ca adoptată de Executiv ordonanţa a mai fost înscrisă de mai multe ori pe ordinea de zi a şedinţelor de guvern, fără ca în urma discuţiilor dintre miniştri să se ajungă la o soluţie.