Vacanţă în pandemie. Cum să mergi 8 mii de kilometri şi să nu faci baie în piscină

Să faci o călătorie lungă în perioada asta poate fi o mare tâmpenie, teribil de complicat sau o gură de normalitate. Depinde cum priveşti situaţia. Acestea fiind zise, să vă povestesc puţin despre cum e să zbori jumătate de planetă ca să stai închis într-o cameră de hotel. Sună neplăcut, dar, o să vedeţi, nu e chiar aşa.

Destinaţia: Thailanda.

Aeroportul din Doha e bine cunoscut ca fiind unul dintre cele mai aglomerate din lume. Nu mai e chiar aşa. Acum doi ani, aproximativ în aceeaşi perioadă a anului, te cam îngrămădeai şi într-un Duty Free. Acum, sunt mai puţine magazine şi cafenele deschise şi mult mai puţini oameni pe metrul pătrat. Toată lumea poartă mască, dar distanţa de 1,5 m între cei care stau la rând să cumpere ceva sau aşteaptă îmbarcarea nu prea se respectă. Mai puţine zboruri, mai puţine porţi deschise şi imagini ciudate cu atâtea scaune goale. Te cam zăpăceşte puţin să vezi, ca în prima fotografie, nu doar semnele pentru scaunele ce nu pot fi ocupate, dar şi spaţii mari ce par abandonate. 

Dacă în România relaxarea e cuvântul de ordine, în aeroportul din Bangkok descoperi că thailandezii iau restricţiile cât se poate de serios. În acest moment, turiştii pot intra doar dacă stau în carantină sau prin programele Sand Box şi Test and Go. Ultimul este pentru cei vaccinaţi şi mai e valabil până pe 10 ianuarie doar pentru cei care au apucat deja în ţările lor să aplice pentru înscrierea în program şi au primit un QR Code, un Thai Pass. A fost suspendat în decembrie şi decizia de ieri a autorităţilor thailandeze este să nu-l redeschidă. Practic, Test and Go este programul care îţi permite să te mişti unde vrei tu în Thailanda, dacă eşti vaccinat şi respecţi o serie de reguli şi, cel mai important, testele tale RT-PCR sunt negative.

Aterizăm în Thailanda, la Bangkok. Suntem preluaţi, imediat, de o angajată a aeroportului, care ne aşează la coadă. Un rând de scaune ce pare nesfârşit şi la capătul lui două afişe: Test and Go şi Sand Box. 

Primeşte fiecare un formular prin care acceptă statutul de persoană suspectă COVID-19, chiar dacă testul PCR făcut la plecare e negativ. Se mişcă totul foarte repede. Zici că facem concurs de dosare şi mai treci de câte o etapă. Nimeni nu vrea să fie eliminat. Nu după atâta bătaie de cap. Şi asta nu e tot. În câteva minute ajungem în faţa unui angajat al DSP-ului local care ne verifică toate documentele şi ne permite să... fim preluaţi de angajata aeroportului şi duşi la Serviciul Imigrări. Deşi avem viza luată din România, ofiţerul ne mai verifică o dată toate actele, verifică adresa unde ne cazăm şi unde vom face primul test PCR. La ghişeele unde înainte de pandemie stăteau sute de oameni să ia viză turistică, acum, nu e nimeni. Chiar nimeni. Deşi mai avem 6 ore până la următorul zbor, spre Ko Samui, nu suntem lăsaţi să mergem unde vrem, ci suntem conduşi direct la poarta de îmbarcare. E drept, nici nu am avea unde să mergem. Toate magazinele, restaurantele sunt închise. Dacă eşti fumător ai ocazia să te laşi. Nu ai unde să tragi un fum. La intrarea în sala în care ne vom aştepta avionul mai treci o dată printr-un filtru de securitate. Şi apoi... aşteptăm. Asta e, decizie asumată când vrei să călătoreşti în pandemie. Mai supărată e o rusoaică ce venise foarte entuziasmată să facă ceva shopping în aeroportul despre care auzise că e foarte mare şi plin de magazine. Era. Acum totul e închis şi se renovează peste tot. 

Până şi liniştea e, cumva, ciudată. La megafoane nu se aude niciun anunţ legat de zboruri. Nu prea sunt. La decolare vedem avioanele parcate şi kilometri pătraţi de spaţii goale. Până la îmbarcare ni se mai face o verificare a documentelor şi Poliţia Turistică notează pe o listă separată ce loc are fiecare în avion. Sunt scene total atipice pentru o călătorie. Dar, în autobuzul care ne duce la avion constatăm că o doamnă cu un copil de vreo 3-4 ani se ridică de pe scaun să-i facă loc unei doamne cu un bebeluş în braţe în vreme ce bărbaţii de lângă stau impasibili. Lumea are fix la fel de mult bun simţ cât avea şi înainte de pandemie. Scena e ca o gură de normalitate, să înţelegi că, esenţial, nimic nu s-a schimbat. O oră şi jumătate mai târziu suntem în Ko Samui. O nouă verificare a actelor şi la ieşirea din aeroport ni se recoltează probele pentru testul RT-PCR. Eprubetele cu probele sunt, deja, pregătite, suntem rugaţi să verificăm corectitudinea numelor scrise pe ele.

După 21 de ore de zbor ajungem la hotel, unde suntem duşi direct în cameră de un angajat echipat ca de intrat în operaţie. La doi metri e piscina. Nu avem voie să intrăm în ea. Măcar avem terasă şi putem sta la aer până vin rezultatele la teste. 

Dar, până la ele ni se mai verifică o dată Thai Pass-ul şi trebuie să ne descărcăm pe telefon o aplicaţie: Morchana. Un fel de certificat COVID de la noi, cu QR Code şi care permite inclusiv depistarea contacţilor direcţi în cazul în care te dovedeşti pozitiv. Şi mai are ceva în plus: fotografia ta. Norocoşii primesc rezultul testului peste 6 ore, via e-mail şi li se permite să facă ce doresc. Cei care au tras băţul scurt aşteaptă dimineaţa pentru rezultat. Dar, merită. Priveliştea. 

Peste 5-7 zile e necesar un nou test COVID. E obligatoriu, dar pe cheltuiala guvernului thailandez.

La o populaţie de 70 milioane de locuitori, Thailanda a avut în ultimele 24 de ore 3.089 cazuri noi COVID-19. Deşi pierderile din turism, care reprezenta în 2019 aproximativ 20% din PIB, sunt colosale, autorităţile nu vor să audă de relaxări. Doar 200 de mii de turişti au apucat să se înscrie în programul Test and Go înainte să fie suspendat şi alte câteva sute de mii îşi asumă carantina cam pe toată perioada vacanţei. Milioanele de turişti cu care ţara era obişnuită, anual, rămân, momentan, o imagine science fiction. E drept, nu e chiar confortabil să zbori mii de kilometri, să ajungi lângă mare sau piscină şi să nu poţi face o baie când vrei tu. Dar, fundamental, lumea nu s-a schimbat. Ci, doar felul în care ne raportăm noi la ea.