- Home
- Social
- (24.03.2021, 19:30)
- Mădălina Bucur , Mihaela Chirca
Vaccinarea anti-COVID la medicul de familie ar putea începe din luna aprilie. Simina Diaconu, medic în Braşov, crede că e o „soluţie bine-venită”
- Din aprilie ar putea începe vaccinările la medicul de familie
- Valeriu Gheorghiţă aşteaptă lista medicilor de familie care vor să intre în campanie
- Medicii ar urma să îşi facă un program dedicat vaccinărilor anti-Covid-19
- În cabinetele medicale ar urma să ajungă AstraZenaca şi Johnson&Johnson
Urmărește
642 afișări
Campania de vaccinare merge şchiopătând, dar ar putea prinde viteză dacă în joc ar intra şi cabinetele medicilor de familie. Iar din luna aprilie, acest lucru va fi posibil.
Valeriu Gheorghiţă a anunţat că până la finalul acestei luni vrea să ştie câte cadre medicale sunt dornice să intre în campanie şi să se ocupe de vaccinarea propriilor pacienţi.
Simina Diaconu, medic de familie din Braşov, cu aproximativ 1300 pacienţi, este „pentru”. Spune că o imunizare cât mai rapidă este şansa noastră de salvare.
„Mulţi dintre colegii mei participă la vaccinare în centrele de vaccinare dedicate, dar odată ce vom avea mai multe vaccinuri ar fi o soluţie bine-venită să putem vaccina în cabinetele noastre. Noi facem această activitate, este de competenţa noastră, facem vaccinuri de mult timp, suntem antrenaţi în acest sens”, spune medicul Simina Diaconu.
Pentru asta e nevoie şi de dotări. Simina Diaconu le are deja în cabinetul ei. Probleme ar putea fi în cabinetele din zonele defavorizate.
„Există o legislaţie pe care o respectăm şi pentru celelalte vaccinuri şi, evident, am putea face vaccinarea anti-Covid cu vaccinurile care se pretează la transportul şi depozitarea în cabinete noastre. (...) Nu cred că ar implica personal suplimentar în afara echipei care există în cabinet, adică medic, asistentă. Avem medicaţia de urgenţă aşa cum avem şi în centrele de vaccinare, în cazul în care ar apărea efecte secundare”, adaugă medicul de familie.
Activitatea ar trebui organizată în afara programului obişnuit de lucru, astfel încât pacienţii care vin la controale să nu aibă de suferit. Evident, personalul ar trebui plătit pentru această activitate suplimentară, susţin cadrele medicale.
În plus, munca celor programaţi la vaccinare ar fi uşurată. Medicul face programarea, iar informaţiile vor fi introduse în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare. Medicii care vor să partice au timp de gândire.
„În Romania avem peste 11.000 de medici de familie şi (...) aşteptăm zilele următoare să finalizăm o analiză cu privire la distribuţia demografică şi la nivelul localităţilor. În localităţile unde nu sunt medici de familie, vom merge cu centre mobile”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Vaccinul trimis cabinetelor ar urma să fie AstraZeneca sau Johnson&Johnson.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe