Prima pagină » Social » Trei bărbaţi, cercetaţi după ce ar fi cumpărat telefoane cu euro falşi

Trei bărbaţi, cercetaţi după ce ar fi cumpărat telefoane cu euro falşi

Trei bărbaţi, cercetaţi după ce ar fi cumpărat telefoane cu euro falşi
Cosmin Pirv
12 ian. 2021, 15:38, Social

Potrivit unui comunicat al IGPR, cele 13 percheziţii domiciliare din judeţele Sibiu, Alba, Arad şi Bacău au fost făcute de poliţiştii din Piteşti într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de fals de monedă, uz de fals şi înşelăciune.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada octombrie-decembrie 2020, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, ar fi pus în circulaţie mai multe bancnote de 20, 50 şi 100 de euro, susceptibile a fi contrafăcute.

Poliţiştii spun că cei în cauză s-ar fi deplasat în ţară, unde ar fi achiziţionat telefoane mobile de fabricaţie recentă, scumpe, oferite spre vânzare prin platforme electronice. După cumpărare, aceştia ar fi revândut bunurile.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile ce fac obiectul achiziţiilor efectuate cu scopul plasării de monedă falsă, precum şi un pistol neletal supus autorizării, dar şi alte obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Trei persoane vor fi duse la audieri.