De asemenea, certificatul nu mai este necesar în cazul comasării, divizării, reorganizării sau fuzionării a două sau mai multe peroane juridice şi la preluarea unui contract de leasing de către utilizator.
Cu toate că obligativitatea eliberării certificatului de autenticitate a fost eliminată pentru situaţiile menţionate, la iniţiativa Poliţiei, RAR recomandă ca noul proprietar să solicite certificarea autenticităţii pentru a se asigura că vehiculul nu a suferit intervenţii neautorizate.
Pentru alte cazuri decât cele precizate, proprietarul şi/sau deţinătorul trebuie să efectueze certificarea autenticităţii vehiculului.
Eliberarea certificatului de autenticitate costă 90 de lei, însă tariful poate diferi de la caz la caz, în funcţie de specificaţiile şi categoria vehiculului.