Vâlcea: Doi morţi, după ce o maşină a fost lovită de tren la o trecere de cale ferată
Două persoane au murit, marţi noapte, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren de marfă care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani, la o trecere peste calea ferată, în satul Macrea, comuna vâlceană Ioneşti, pe DN 64, după ce şoferul maşinii nu s-a asigurat corespunzător.
Vâlcea: Doi morţi, după ce o maşină a fost lovită de tren la o trecere de cale ferată (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisarul Emilian Muşulete, trecerea la nivel peste calea ferată nu era prevăzută cu barieră, având indicatoarele "Stop" şi "Crucea Sfântului Andrei" şi instalaţie de avertizare luminoasă şi acustică.
"Conducătorul auto nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, iar autoturismul pe care îl conducea, în care era şi un pasager, a fost izbit în plin şi târât aproximativ 500 de metri de o garnitură de tren de marfă, care transporta sodă de la Răureni spre Piatra Olt.
La faţa locului, au ajuns ambulanţele SMURD şi echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, dar pentru cele două victime, şoferul şi un pasager, nu s-a mai putut face nimic, acestea fiind decedate", a declarat subcomisar Emilian Muşulete.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Traficul feroviar a fost închis pe ruta feroviară Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani timp de aproximativ două ore pentru a permite echipajelor de poliţie şi pompierilor militari să îndepărteze maşina lovită de pe terasament şi să facă cercetări la faţa locului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO