Vâlcea: Doi morţi, după ce o maşină a fost lovită de tren la o trecere de cale ferată
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisarul Emilian Muşulete, trecerea la nivel peste calea ferată nu era prevăzută cu barieră, având indicatoarele „Stop” şi „Crucea Sfântului Andrei” şi instalaţie de avertizare luminoasă şi acustică.
„Conducătorul auto nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, iar autoturismul pe care îl conducea, în care era şi un pasager, a fost izbit în plin şi târât aproximativ 500 de metri de o garnitură de tren de marfă, care transporta sodă de la Răureni spre Piatra Olt.
La faţa locului, au ajuns ambulanţele SMURD şi echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, dar pentru cele două victime, şoferul şi un pasager, nu s-a mai putut face nimic, acestea fiind decedate”, a declarat subcomisar Emilian Muşulete.
Traficul feroviar a fost închis pe ruta feroviară Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani timp de aproximativ două ore pentru a permite echipajelor de poliţie şi pompierilor militari să îndepărteze maşina lovită de pe terasament şi să facă cercetări la faţa locului.