Vâlcea: Incendiul de la fabrica de vopsele din Mihăeşti a fost stins
Incendiul izbucnit, vineri, la fabrica de vopsele din comuna vâlceană Mihăeşti a fost stins după aproximativ o oră, pompierii reuşind să împiedice extinderea flăcărilor la depozitul de diluanţi, aflat în aceeaşi clădire cu secţia de producţie unde a izbucnit focul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"S-a intervenit imediat, au fost evacuate o parte din produsele aflate în secţia de producţie de vopsele şi s-a oprit extinderea flăcărilor la depozitul care conţine astfel de produse inflamabile, precum acetonă, benzină de extracţie şi toluen, între depozit şi secţie fiind o altă încăpere. De asemenea, s-a oprit extinderea focului şi spre clădirea de birouri a unităţii, aflată în apropiere", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu.
Potrivit acestuia, incendiul a fost stins după aproximativ o oră.
Incendiul la fabrica de vopsele din comuna vâlceană Mihăeşti a fost anunţat în jurul orei 11.00, la 112, de către paznicul unităţii, iar la faţa locului au ajuns cinci autospeciale ale ISU şi s-a cerut şi sprijinul pompierilor de la combinatul chimic Oltchim.
Incendiul a izbucnit la secţia de diluanţi a fabricii, unde erau depozitate produse precum acetonă, benzină de extracţie şi toluent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO