Prima pagină » Social » Vâlcea: Linie ferată închisă din cauza unei alunecări de teren

Vâlcea: Linie ferată închisă din cauza unei alunecări de teren

O linie de cale ferată destinată transportului de mărfuri s-a surpat, duminică seara, pe câţiva metri, în zona localităţii vâlcene Berbeşti, traficul feroviar în zonă fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vâlcea: Linie ferată închisă din cauza unei alunecări de teren
Ionut Jifcu
01 apr. 2018, 22:44, Social

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că linia ferată a fost afectată de alunecări de teren.

„În comuna Berbeşti, urmare a alunecării terenului, a fost afectat transonul de cale ferată între km. 34 +300 şi 34+315. Drept consecinţă a fost întrerupt traficul feroviar – transport marfă. În cursul zilei de mâine (luni – n.r.) se va interveni pentru remediere”, a afirmat reprezentantul ISU Vâlcea.

El a adăugat că, în judeţ, sunt monitorizate mai multe alunecări de teren survenite în ultimă vreme, însă în niciunul dintre cazuri nu se impune evacuarea persoanelor sau bunurilor.