Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţan Vâlcea, subcomisar Emilian Muşulete, accidentul a avut loc în localitatea vâlceană Vlădeşti, sat Priporu, pe DN 64, în timp ce copiii traversau şoseaua printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.
„Primele date ale anchetei arată că la momentul accidentului ploua, iar fraţii se duceau spre şcoală, având glugi pe cap. La un moment dat, copiii s-au angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, fiind loviţi de un autoturism Mercedes care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Olăneşti„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
La faţa locului au ajuns echipaje de la Ambulanţă, iar fetiţa de opt ani a fost resuscitată, însă a murit în drum spre spital.
Fratele acesteia, în vârstă de 12 ani, este în comă, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.
Şoferul are 38 de ani şi este din Vlădeşti, vecin cu familia copiilor, iar pe numele său va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.