Vâlcea: O tânără a murit, alta a fost adusă în comă la un spital din Bucureşti, după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni

O tânără de 21 de ani a murit, iar o alta de 26 de ani a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, după ce au fost lovite de o autoutilitară, vineri dimineaţă, pe o trecere de pietoni din zona Râureni din Râmnicu Vâlcea.

Urmărește
599 afișări
Imaginea articolului Vâlcea: O tânără a murit, alta a fost adusă în comă la un spital din Bucureşti, după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni

Vâlcea: O tânără a murit, alta a fost adusă în comă la un spital din Bucureşti, după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 64, în zona Râureni a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe o trecere de pietoni din apropierea fostei şcoli din zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, a susţinut că medicii de la spitalul Judeţean din Vâlcea au decis ca tânăra de 26 de ani să fie transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

"Accidentul a avut loc pe DN 64, din direcţia Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea, şoferul autoutilitarei neacordând prioritate de trecere unei tinere de 20 de ani, din comuna Pietrari şi alteia de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea care traversau regulamentar strada, pe marcajul pietonal, accidentându-le. În urma impactului, cele două tinere au fost transportate la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde tânăra de 21 de ani a decedat, cu toate eforturile medicilor, iar cealaltă de 26 de ani era în comă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Şoferul a fost verificat cu etilotestul, care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici