Valer Dorneanu a depus jurământul ca adjunct al Avocatului Poporului

Valer Dorneanu a depus, miercuri, jurământul în calitate de adjunct al Avocatului Poporului, funcţie în care a fost numit printr-o hotărâre de luni a Birourilor Permanente ale celor două Camere.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Valer Dorneanu a depus jurământul ca adjunct al Avocatului Poporului

Valer Dorneanu a depus jurământul ca adjunct al Avocatului Poporului (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parlament, ceremonialul depunerii jurământului de către Valer Dorneanu, adjunct al Avocatului Poporului, a avut loc, miercuri, la Senat, în prezenţa vicepreşedintelui Senatului Alexandru Pereş, a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Adrian Năstase şi a Avocatului Poporului Ioan Muraru.

Valer Dorneanu a fost numit în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului prin Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 octombrie.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a fost sesizată în septembrie cu o scrisoare din partea Avocatului Poporului, prin care social-democratul Valer Dorneanu era propus în funcţia de adjunct al acestei instituţii.

Valer Dorneanu asigura funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor.

El a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor în legislatura 2000 - 2004.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici