- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (10.01.2020, 14:19)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valeriu Şuhan, despre Gheorghe Dincă: Probabil procurorii vor merge pe ideea de a trimite în judecată cazul. VIDEO
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, spune că procurorii vor merge, cel mai probabil, pe ideea trimiterii în judecată a dosarului Caracal, în care principal suspect este Gheorghe Dincă, având în vedere că se apropie finalul celor 180 de zile de arest.
Urmărește
1498 afișări
Fostul ofiţer de poliţie judiciară a reiterat ideea potrivit căreia Gheorghe Dincă este un om şiret, care se foloseşte de toate strategiile puse la dispoziţie pentru a-şi construi cazul de apărare.
Valeriu Şuhan a mai spus că mediatizarea excesivă a cazului a impus şi un anumit ritm al anchetei.
Redăm integral interviul lui Valeiu Şuhan:
MEDIAFAX: Gheorghe Dincă a ajuns la DIICOT, a cerut procurorilor să fie reaudiat pentru că sunt informaţii că acesta şi-a schimbat, practic, declaraţia, cel puţin în ceea ce o priveşte pe Luiza Melencu şi va susţine în faţa anchetatorilor că nu a ucis-o. Cum va schimba cursul anchetei această declaraţie a lui Gheorghe Dincă?
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Valeriu Şuhan: E greu să anticipez cum va schimba cursul anchetei declaraţia respectivă. În primul rând, nu ştim dacă o va face, e o presupunere, de aceea mi se pare că suntem, ne exprimăm ceva cam devreme în legătură cu posibilele evoluţii ale cazului, în continuare. Dar mergând pe această premiza, dacă el îşi va schimba declaraţia, sigur că acest lucru va determina o schimbare substanţială a abordării, cel puţin din partea organelor judiciare.
MEDIAFAX: Având în vedere că declaraţiile sale anterioare au stat la baza constituirii acestui dosar, având în vedere că probele sunt destul de puţine, cel puţin în cazul unei adolescente. Dacă această declaraţie va fi schimbată, credeţi că Gheorghe Dincă începe să îşi construiască un caz solid în faţă judecătorilor?
Valeriu Şuhan: Sigur încearcă să îşi construiască un caz, începe să îşi construiască apărarea. De fapt el a început să îşi construiască apărarea încă de acum câteva luni de zile, nu e o noutate pentru noi lucrul asta. Noi am mai comentat pe marginea acestui subiect, anume că el poate oricând, date fiind condiţiile concrete de la vremea respectivă ale anchetei, el poate oricând să îşi schimbe declaraţia, lucru căruia nu îi se poate contrapune mai nimic, de aceea vom vedea cum vor evolua lucrurile. În orice caz, cazul acesta confirmă sau vine cu un element care adaugă la contradictorialitatea lui de până acum.
MEDIAFAX: Tocmai aici voiam să ajung, în ideea în care dincolo de declaraţiile lui Dincă şi cum înţelege acesta să şi le schimbe, sunt câteva probe care au fost adunate de către procurori. Spuneţi-mi, din punctul dumneavoastră de vedere, ar fi îndeajuns de multe probe care să conducă până la urmă la o condamnare grea pentru Gheorghe Dincă?
Valeriu Şuhan: Eu sper să nu vă dezamăgesc prin răspunsul meu dar eu, sincer, nu cunosc ce probe există la dosar, în mod concret. Sunt convins că anchetatorii, în momentul în care şi-au elaborat tactica de anchetă, au păstrat nişte aşi în mânecă. Ceea ce noi ştim provine din spaţiul public, de aceea ar trebui interpretate ca atare sau, mă rog, luate sub beneficiul de inventar. Dar dacă ar fi să interpretăm strict din această perspectivă lucrurile, sigur că există nişte probe mai mult sau mai puţin directe, unele dintre ele sunt de-a dreptul circumstanţiale dar ele, sigur, pot crea o imagine, pot demonstra o succesiune de fapte, care să sperăm că vor fi suficiente în faţă judecătorului, pentru a lua o decizie punitivă în legătură cu Dincă.
MEDIAFAX: Este proba ADN o triangulaţie a telefonului sau alte probe de haine sau alte obiecte care au aparţinut fetelor, care au fost găsite în casă lui Dincă? Sunt toate acestea concludente în faţa unui judecător sau probează doar bucăţi din capetele de acuzare?
Valeriu Şuhan: Eu cred că depinde de judecător, în primul rând. Dar sigur dacă luăm lucrurile aşa cum le-aţi prezentat dumneavoastră, aceste probe demonstrează până la urmă ce? Ca persoană respectivă, victima, a fost în locul respectiv. Altceva, însă, nu prea rezultă din aceste probe, decât faptul că prezenţa persoanei respective este, ca să zic aşa, certificată. Dar nu altceva.
MEDIAFAX: În locul respectiv?
Valeriu Şuhan: În locul respectiv, sigur.
MEDIAFAX: Mergând mai departe, ne apropiem de finalul celor 180 de zile, din cele numite în procedura penală cu privire la arestul preventiv asupra unui suspect, dacă acesta nu este trimis în judecată. Credeţi că sunt şanse că până la finalul acestei luni, procurorii DIICOT să construiască un caz care să meargă în instanţa sau vor prefera, mai degrabă, să îl despartă?
Valeriu Şuhan: Eu sunt convins că procurorii au pregătite toate variantele, sunt absolut convins de lucrul asta. De asemenea, sunt convins că există un eşafodaj pe care ei l-au construit şi pe care sunt gata să îl prezinte judecătorilor, cu ocazia trimiterii în judecată a suspectului Dincă. Acum, în ce măsură vor decide să disjungă sau nu cauza, mi-e greu să spun. Probabil că vor alege varianta cea mai sigură, adică vor merge pe ideea de a trimite în judecată cazul care este cel mai bine conturat, probabil, dar este doar o presupunere din partea mea.
MEDIAFAX: Ar conta acum şi presiunea timpului?
Valeriu Şuhan: Cu siguranţă, cu siguranţă, până la urmă nu mai este mult timp. Repet, eu cred cu tărie, nu o spun numai de complezenţă, eu cred că procurorii sunt pregătiţi, anchetatorii sunt pregătiţi pentru a face faţă acestei provocări, până la urmă, acestui deadline, care este pe 22, mi se pare.
MEDIAFAX: 27
Valeriu Şuhan: 27, iată, mai mult.
MEDIAFAX: V-aş întreba acum legat strict de personajul Gheorghe Dincă, cum l-aţi cataloga dumneavoastră, având în vedere pe de-o parte recunoaşterea de la începutul acestui dosar, recunoaşterea celor două fapte de omor pe care a susţinut-o în faţa anchetatorilor, şi mai departe, acum când încearcă să-şi schimbe această declaraţie, este o strategie, este un impuls de moment?
Valeriu Şuhan: Dacă vă aduceţi aminte, eu am spus de la început despre Dincă că este un tip şiret. Nu este un tip extraordinar de inteligent, nu l-am cunoscut personal, îmi formez şi eu o opinie din ce am văzut în media. Este un tip şiret, cu siguranţă, pentru că el a ştiut să folosească foarte bine în folosul propriu evoluţia contradictorie a acestui caz, cazul care îl priveşte pe el. Dacă vă amintiţi, declaraţiile pe care el le-a făcut de-a lungul timpului au fost destul de ambigue, au fost destul de laxe. Conducerile în teren au demonstrat că, mă rog, au „demonstrat” că el are nişte lacune de memorie. Toate aceste lucruri eu cred că au fost duse la îndeplinire de către el tocmai cu scopul final că acum, înainte de trimiterea în judecată, sau chiar în faza de judecată, să-şi retracteze declaraţiile anterioare, asta este părerea mea.
MEDIAFAX: L-ar ajuta lucrul asta?
Valeriu Şuhan: L-ar ajuta cu siguranţă. Ar însemna să introducă dubitativul, the benefit of doubt.
MEDIAFAX: Putem compară acest caz cu alte cazuri celebre de dispariţii din România, şi m-aş gândi aici în principal la cazul Elodia, pentru că nici acolo nu am avut armă crimei?
Valeriu Şuhan: Poate prin nivelul de mediatizare. Sigur, nu cred că pot fi comparate, pentru că resorturile care au determinat actul criminal, dacă el a existat, în ambele situaţii, sunt cu totul şi cu totul diferite. Nu cred că poate să încapă comparaţie între cele două cazuri din această perspectiva, altfel, sigur, sunt două cazuri de dispariţie, sau trei cazuri de dispariţie, cel puţin aşa au fost prezentate, în legătură cu care planează foarte multe dubii, asta este foarte adevărat. Şi în ceea ce priveşte cazul evocat de dumneavoastră, cât şi în cazul Dincă. Nu aş putea să mă exprim în legătură cu lucrul asta.
MEDIAFAX: Şi la începutul acestui răspuns pe care tocmai mi l-aţi dat aţi folosit un termen pe care aş vrea să insist, şi anume mediatizare. Cât de mult contează că acest caz este extrem de mediatizat?
Valeriu Şuhan: Din păcate, foarte mult.
MEDIAFAX: De ce spuneţi asta?
Valeriu Şuhan: Presiunea mediatică cu cât este mai puternică cu atât poate determina, în anumite cazuri, asupra unor anumite persoane, hai să zicem mai slabe de înger, reacţii care nu ar corespunde neapărat cerinţei supreme de a afla adevărul, asta este marea problemă. Sigur că în acest context, noi vorbeam şi înainte pe tema asta, înainte de a începe emisiunea, probabil că organele judiciare ar trebui să se gândească în mod serios la instituţia purtătorului de cuvânt, unei persoane sau mai multe persoane care să ducă la îndeplinire această misiune, o misiune extrem de importantă după părerea mea. Ea trebuie să asigure, într-un mod onest şi într-un mod suficient, atât nevoia de informare a populaţiei, cât şi o necesitate la fel de firească, de păstrare a secretului anchetei în sine. Sunt două lucruri extrem de importante, care aparent sunt în antiteză dar tocmai aici, în asta, ar consta profesionalismul unei persoane care să ştie să comunice ceea ce trebuie să comunice.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: COMENTARIU Valeriu Şuhan: Ce fel de politică penală şi-a definit statul? Zilei negre de 10 August 2018 i se adaugă alta în care cei 7 agresori au fost, practic, iertaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe