- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valoarea proiectelor depuse de Primăria Sf. Gheorghe în cadrul POR este de aproape 130 milioane lei
Valoarea totală a proiectelor depuse de Primăria Sfântu Gheorghe în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) este de aproape 130 de milioane de lei, unele dintre contracte fiind semnate deja, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria a depus, până în prezent, 16 proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional, valoarea totală a acestora fiind de 129 de milioane de lei.
Potrivit sursei citate, contractele de finanţare pentru o parte dintre aceste proiecte s-au semnat la sfârşitul anului trecut, restul fiind în faza de evaluare şi de precontractare.
Antal Arpad a făcut aceste declaraţii cu ocazia semnării unui nou contract de finanţare nerambursabilă, care va aduce municipiului Sfântu Gheorghe peste 4,32 milioane de lei fonduri nerambursabile.
Fondurile sunt alocate prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 1, fiind solicitate pentru dezvoltarea municipiului ca şi centru urban.
Semnarea contractului de finanţare nerambursabilă a avut loc în prezenţa directorului general al ADR Centru, Simion Creţu, a preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, şi a primarului din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Proiectul "Amenajarea spaţiilor pietonale din centrul istoric al muncipiului Sfântu Gheorghe" a fost depus spre finanţare la sediul ADR Centru din Alba Iulia în 2009 şi este cel de-al treilea contract de finanţare nerambursabilă semnat pe domeniul 1.1, din totalul celor cinci proiecte individuale eligibile care constituie Planul Integrat de Dezvoltare Urbană elaborat de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.
În 18 decembrie anul trecut, a avut loc semnarea a trei contracte de finanţare pentru proiecte depuse de Primăria Sfântu Gheorghe în cadrul POR, în valoare totală de circa 10 milioane de euro. Printre acestea s-a numărat proiectul privind "Planul integrat de dezvoltare urbană", în valoare totală de circa 6,5 milioane de euro.
Municipalitatea din Sfântu Gheorghe intenţionează să investească, în cadrul POR, şi în reabilitarea Căminului "Zathurecky Berta" din municipiu, un alt contract de finanţare semnat fiind cel al proiectului privind extinderea clădirilor în vederea modernizării atelierelor şcolare şi a laboratoarelor la Grupul Şcolar "Puskás Tivadar".
De asemenea, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe va accesa fonduri în cadrul POR, în valoare totală de 24,59 milioane de lei, în vederea amenajării unui parc industrial la Câmpul Frumos, proiectul fiind considerat eligibil.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO