- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valoarea timbrului verde pentru produsele IT&C va fi redusă la 1 martie
Valoarea timbrului verde, plătit de cumpărătorii de bunuri electronice şi electrice, va fi redusă la 1 martie de la nivelul actual de 8,33 de lei, inclusiv TVA, la 5,95 de lei pentru echipamentele mari şi la 1,19 lei pentru produsele de dimensiuni reduse, precum telefoane mobile sau DVD playere.
Valoarea timbrului verde pentru produsele IT&C va fi redusă la 1 martie
"Valoarea netă a timbrului verde scade de la şapte lei (fără TVA - n.r.) la cinci lei pentru echipamentele mari, cum ar fi LCD, televizoare, copiatoare, calculatoare, monitoare, centrale telefonice şi la un leu pentru echipamentele mici - telefoane mobile, DVD playere, PDA, detectoare radar. Pentru echipamentele industriale de tipul aparaturii de supraveghere, antene, emiţătoare, va fi colectată o valoare netă de 2 lei pe kilogram"' se arată într-un comunicat al asociaţiei Eco Tic, care gestionează colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Decizia urmăreşte stimularea vânzărilor de echipamente IT şi electronice de consum.
În plus, încasările Eco Tic aferente anului trecut au fost mai mari decât costurile colectării şi reciclării, potrivit asociaţiei.
"Acest lucru s-a datorat infrastructurii insuficiente de colectare la nivelul întregii ţări şi gradului redus de informare a populaţiei", a declarat, în comunicat, preşedintele Eco Tic, Valentin Negoiţă.
Pentru aparatele radio, CD playere portabile şi instrumentele muzicale nu va fi perceput timbrul verde.
Colectarea şi reciclarea deşeurilor revine tuturor producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de echipamentelor electrice şi electronice, potrivit unei directive europene.
Timbrul verde reprezintă contribuţia percepută consumatorilor pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor echipamentelor electrice, electronice şi electrocasnice. Timbrul este achitat odată cu achiziţia produsului şi este inclus în preţul articolului.
În cazul articolelor produse de firmele din industria IT&C, timbrul verde a fost introdus la 30 aprilie 2007 de către asociaţia Eco Tic.
Eco Tic este o asociaţie non-profit a producătorilor şi distribuitorilor de echipamente electrice şi electronice, care preia de la membrii săi responsabilităţile legale privind colectarea, reutilizarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor. Asociaţia a fost înfiinţată în aprilie 2007 şi are 285 de membri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO