- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.09.2019, 11:03)
- Departamentul Economic
Valoarea voucherelor de vacanţă ar putea creşte în extrasezon la 2.080 lei
Valoarea voucherelor de vacanţă va fi majorată de la 1.450 lei la 2.080 lei pentru cei ce aleg să meargă în vacanţă în extrasezon, conform unei propuneri a Ministerului Turismului care va fi discutată în perioada următoare cu industria, a anunţat ministrul de resort Bogdan Trif, la Antena 3.

Valoarea voucherelor de vacanţă ar putea creşte în extrasezon la 2.080 lei
Beneficiarii pot opta să îşi petreacă vacanţa în lunile octombrie - noiembrie şi martie - aprilie, când de regulă se înregistrează un număr redus de turişti, şi vor primi vouchere majorate. Măsura ar putea fi aplicată de anul viitor, a precizat ministrul.
Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii industriei turismului, iar propunerea poate fi îmbunătăţită, a precizat Trif, care a adăugat că măsura distribuirii de vouchere de vacanţă va fi prelungită şi după 2020.
Voucherele de vacanţă au eliminat 60% din turismul „la negru”, iar în 2019 numărul beneficiarilor s-a dublat faţă de anul precedent, a adăugat Trif. În acest an vouchere au fost distribuite mai târziu, iar bani au primit toate instiuţiile statului, dar unele au ales să îi cheltuie în alte moduri, a spus ministrul.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei