Vama Naidăş: 29 de persoane arestate, 21 cercetate în libertate

În ancheta privind fapte de corupţie la PTF Naidăş, din judeţul Caraş-Severin, sunt cercetate 50 de persoane, din care 29 au fost arestate preventiv pentru 29 de zile şi 21 sunt cercetate în libertate, în cazul lor instanţa sau procurorii impunând măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Urmărește
69 afișări

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de 50 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, lucrători vamali la Punctele de trecere a frontierei (PTF) Naidăş, precum şi persoane suspectate de trafic de ţigări, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În 8 şi 9 februarie, procurorii anticorupţie au reţinut 30 de inculpaţi de la PTF Naidăş. Dintre aceştia, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 9 şi 10 februarie, arestarea preventivă pentru 29 şi cercetarea în libertate pentru o persoană, aceasta având interdicţie de a părăsi ţara.

De asemenea, pentru 20 de învinuiţi care acţionau în zona PTF Naidăş procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Din cadrul grupului infracţional care acţiona în zona PTF Naidăş au fost arestaţi patru ofiţeri de poliţie de frontieră - şeful PTF Naidăş, Valentin Ionică Bărăgan, Orlando-Gabriel Cean, Ioţa Herdi şi Ionuţ Soare, 20 de agenţi de poliţie de frontieră - Ion Bîlbă, Victor Chiriţoiu, Claudiu Ciobotariu, Ion Dăgăliţă, Adrian-Ilie Junc, Sabin Muntea, Adrian Ilie Radu, Cristinel Daniel Luca, Gheorghe-Norbert Babeţi, Claudiu Bojidar Barbuli, Sorin-Ştefan Cohuţ, Valentin-Gheorghe Moţ, Ion Flavius Nistoran, Sorin Marian Pantea, Cristian Borceanu, Mihai Cristinel Topolniceanu, Cătălin Ciprian Pruteanu, Daniel Dumitraşcu, Simion Dragostă şi Ion Flavius Novanc.

Instanţa a arestat şi cinci lucrători vamali din cadrul PTF Naidăş: Dalibor Iovanovici, Camelia Mihăilă (soţia prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Oraviţa), Gheorghe I. Verdeţ, Ovidiu Gelu Ţinte şi Aurelian Dan Coman.

Toţi sunt acuzaţi de luare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat.

Cei 20 învinuiţi în cazul cărora procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile sunt: Mihai Constantin - ofiţer de poliţie de frontieră, Adrian Ion Brusture, Alin Daniel Chişereu, Florida Florea, Viorica Inţa, Ion Gheorghe Nicola, Zoranca Nicoleta Popa, Adina Alexandra Tudor, Laviniu Mihai Rambu, Sebastioano Hesser, Ştefan Sorin Szabo, Cosmin Graţioan Ciocănel - toţi agenţi de poliţie de frontieră, Virgil Nicoliţa, Doina Lucreţia Ursanu, Sorin Lupulovici, Claudiu Iorgovan şi Răduţu Gheorghe Dragomir - lucrători vamali, Viorica Nedelcu - controlor la CNADNR, Nicolae Alin Budişan şi Ion Adrian Buică - ambii suspectaţi de traficul cu ţigări.

Din cei 30 de reţinuţi în lotul Naidăş pentru care procurorii au propus arestarea preventivă, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus cercetarea în libertate în cazul vameşului Adreian Dan Enache. Procurorii DNA au declarat recurs faţă de această măsură.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul PTF Naidăş, vameşii şi poliţişti de frontieră, precum şi alte persoane implicate în traficul cu ţigări, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, au acţionat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi pentru a obţine importante beneficii financiare şi materiale.

Poliţiştii şi vameşii au primit de la persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări, cu titlu de mită, în mod curent, diferite sume de bani şi alte foloase (în general produse alimentare şi ţigări) pentru a facilita introducerea în România a unor cantităţi de ţigări netimbrate, provenite din Serbia.

Traficanţii de ţigări "achitau" aproximativ 50 de euro pentru un bax, respectiv cinci lei sau un euro pentru fiecare cartuş de ţigări, astfel că, în unele situaţii, vameşii şi poliţiştii "încasau" sume cuprinse între 2.000 şi 2.700 de euro pe o tură.

În cadrul fiecărei ture, spre sfârşitul programului de lucru, sumele de bani colectate erau împărţite. Banii proveniţi de la traficanţi erau luaţi, în cele mai multe situaţii, de către vameşi. La sfârşitul turei, unul dintre aceştia împărţea cu şeful de grupă al poliţiştilor de frontieră foloasele primite,o parte fiind destinată poliţiştilor de frontieră, iar cealaltă lucrătorilor vamali. Ulterior, vameşii îşi împărţeau între ei partea care le revenea, iar şeful de grupă al poliţiştilor de frontieră remitea câte o parte din bani poliţiştilor care au fost de serviciu. Cuantumul banilor primiţi de către fiecare membru al grupului infracţional depindea de postul în care îşi desfăşura activitatea în schimb, aşa încât cei direct implicaţi în actul de luare a mitei sau cei care asistau nemijlocit la aceste acte primeau o sumă mai mare spre deosebire de ceilalţi. În acest sens, lucrătorii grupării infracţionale erau plasaţi în locuri şi momente de interes, aşa încât să se evite interpunerea în "procesul lucrativ" a persoanelor care îşi desfăşurau activitatea în mod corect.

"În cadrul grupului infracţional organizat, pe lângă activitatea de împărţire a mitei, inculpaţii poliţişti de frontieră care deţineau şi calitatea de şef de tură sau de grupă, respectiv Herdi Ioţa şi Cean Orlando Gabriel, şi-au asumat şi atribuţii de coordonare a activităţilor: cunoaşterea şi darea acceptului pentru transporturile ilegale de ţigări şi repartizarea poliţiştilor pe posturi. De asemenea, aceştia se asigurau şi cu privire la eventualele controale de la nivelul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin pentru a proteja transporturile agreate. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Bărăgan Valentin Ionică, şeful P.T.F. Naidăş, acesta a aderat la grupul infracţional organizat, în sensul că a beneficiat, în mod repetat, de bani sau alte foloase, provenite din sumele încasate de lucrătorii de poliţie cu titlu de mită, a cunoscut activitatea infracţională desfăşurată în punct şi a asigurat cadrul propice derulării întregii activităţi infracţionale prin omisiunea de a-şi controla subordonaţii", potrivit procurorilor.

Sub coordonarea superiorilor, poliţiştii de frontieră au facilitat introducerea ţigărilor în ţară şi au întreprins acţiuni de protejare a transporturilor pe traseu, până la locurile de depozitare temporară din Oraviţa şi localităţile limitrofe. La sfârşitul fiecărei ture, aceştia au primit cu titlu de mită diferite sume de bani de la şefii de tură ori de grupă, direct sau prin intermediul altor poliţişti.

La rândul lor, şefi de tură sau cu o poziţie dominanta în cadrul grupului, respectiv Camelia Mihăilă, Ovidiu Gelu Ţinte, Dalibor Iovanovici şi Gheorghe I. Verdeţ, aveau rolul de a colecta de la vameşii din subordine sumele primite de aceştia cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări pe perioada turei respective, de a remite şefilor de tură ori şefilor de grupă ai lucrătorilor de poliţie jumătate din sumele colectate.

Lucrătorii vamali, de asemenea sub coordonarea şefilor de tură, pe lângă activitatea efectivă de primire a mitei, au luat măsuri de prevedere pentru a evita raza de acţiune a camerelor de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei şi pentru a preîntâmpina conservarea unor eventuale probe.

Persoanele implicate în traficul cu ţigări au stabilit legături cu poliţiştii de frontieră şi cu lucrătorii vamali şi şi-au asigurat introducerea în ţară, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări, prin coruperea persoanelor responsabile de paza şi verificarea activităţii de trecere a frontierei prin PTF Naidăş.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române şi Jandarmeria Română.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici