„Evident că devenise un punct vulnerabil al Partidului. Totul a început când a ales să joace şi un rol politic iar afirmaţiile pe care le-a făcut au pus paie pe foc”, a spus Cioroianu.
El a adăugat că „este foarte neplăcut pentru domnul Baconschi să primească acest anunţ în timpul unei misiuni”. „Este într-o situaţie total de neinvidiat, dar până la urmă este vorba despre relaţia Boc-Baconschi”, a spus el.
Pe de altă parte, Cioroianu a spus că nu crede că măsura va fi suficientă pentru calmarea protestelor.
„Rămâne de văzut dacă oamenii se vor mulţumi doar cu demiterea lui Baconschi. Eu cred că nu”, a spus el.
Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc.
Baconschi se află la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe.
În finalul discursului susţinut în Parlament, şeful Guvernului a arătat că, în aceste zile, reacţia politicienilor nu a fost întotdeauna cea mai potrivită şi că regretă sincer „derapajele şi stângăciile verbale” ale unor colegi ai săi la adresa protestatarilor, precizând că doreşte să transmită acestora scuze publice.
„Vreau de asemenea să ştiţi că, pe această linie, am luat decizia de revocare din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi am înaintat preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie pentru declaraţiile făcute”, a spus Boc.