Explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc aflat vizavi de Colegiul "Mircea cel Bătrân din Constanţa şi a fost urmată de un incendiu. În urma deflagraţiei, geamurile mai multor locuinţe au fost sparte, cioburile fiind împrăştiate pe o rază de 100 de metri.
La faţa locului au sosit mai multe echipaje ale pompierilor şi două ambulanţe, iar victima – fotbalistul liberian Ben Teekloh, de la echipa Farul Constanţa – a fost scoasă din locuinţă de către vecini şi dusă la un dispensar din zonă, unde i s-au acordat primele îngrijiri. Fotbalistul a suferit arsuri la mâini şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean din Constanţa. Medicii afirmă că liberianul este în stare stabilă, dar că va mai rămâne internat câteva zile.
La spital a mai ajuns şi un tânăr care a fost rănit pe o terasă aflată vizavi de bloc, unde s-au împrăştiat cioburi. Acesta nu a necesitat însă internarea.
În urma exploziei au fost avariate şi trei maşini parcate în faţa blocului.
Potrivit pompierilor, explozia s-a produs din cauza acumulărilor de gaze, în momentul în care bărbatul a aprins lumina.
La ora transmiterii acestei ştiri, zona era izolată de poliţişti şi pompieri.
Fotbalistul liberian Ben Teekloh (23 de ani) este titular la echipa Farul Constanţa din returul sezonului 2006-2007 şi joacă pe postul de mijlocaş.