Apele Române: Debitele Dunării în noiembrie şi decembrie, sub 40% faţă de mediile multianuale ale acestor luni
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, este luni de 2000 mc/s şi, în intervalul 28 noiembrie 2011-5 decembrie 2011, va scădea uşor, potrivit ANAR.
Miercuri, debitele Dunării vor ajunge la valoarea de 1950 mc/s, reprezentând 42%, din media multianuală a lunii noiembrie (4650 mc/s). În 5 decembrie, debitele vor ajunge până la valoarea de 1850 mc/s, reprezentând 35% din media multianuală ale lunii decembrie (5200 mc/s).
Comparativ cu luna septembrie, debitul Dunării la intrarea în ţară era de 2250 mc/s, reprezentând 59% şi situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).
Cel mai mic debit din ultimii 50 de ani a fost înregistrat în septembrie 2003, când Dunărea, la intrarea în ţară, a avut un debit de 1600 mc/s, situaţie în care nu au fost impuse restricţii în alimentarea cu apă a populaţiei în regim centralizat.
ANAR precizează că volumul principalelor 36 de lacuri de acumulare este luni de 2,36 mld mc de apă, iar coeficientul de umplere în principalele lacuri este de 57%, în scădere faţă de lunile precedente.
Debitele Dunării, în aval de Porţile de Fier, au fost în creştere pe sectorul Gruia-Calafat, în scădere pe sectoarele Bechet-Zimnicea şi Călăraşi-Tulcea şi staţionare pe sectorul Giurgiu-Olteniţa.
Încă de sâmbătă, la staţia hidrometrică Cernavodă, nivelurile Dunării s-au situat sub treapta I de avertizare (-162 cm) din planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare şi vor ajunge, în data de 5 decembrie, la un nivel de -185 de cm, situându-se cu 23 cm sub primul nivel de avertizare.