În China, oraşul Shenzen, unul dintre cei înalţi zgârie-nori a fost evacuat în decursul zilei de marţi, după ce a început să se clatine inexplicabil, scrie Daily Mail.
Clădirea SEG Plaza, de aproape 300 de metri înălţime, a început să se clatine în jurul orei 13:00, în decursul zilei de marţi. Oamenii din interiorul clădirii au fost evacuaţi şi pietonii îndepărtaţi, pentru a evita posibile accidente. SEG Plaza a fost închisă şi accesul este strict interzis.
Oficialii serviciilor pentru situaţii de urgenţă investighează condiţiile în care s-a produs incidentul şi încearcă să determine care a fost motivul pentru care clădirea a început să se clatine, ţinând cont că nu a fost înregistrat niciun cutremur.
Cele mai recente declaraţii ale autorităţilor susţin că experţii nu au reuşit să identifice nicio crăpătură în jurul clădirii şi nici nu există deteriorări sau pereţi căzuţi.
Între timp, pe reţelele de socializare circulă mai multe clipuri video în care se poate observa cum clădirea se zguduie din fundaţie iar oamenii din jur aleargă îngroziţi pe stradă.
People in Shenzhen reported to have fled the 73-story SEG Plaza after the building tilted on its foundations. No earthquake recorded in the area https://t.co/OV0g4Luz5O
— Austin Ramzy (@austinramzy) May 18, 2021
Clădirea SEG Plaza găzduieşte compania producătoare de electronice şi semiconductoare Shenzen Electronic Group. Finalizat în anul 2000, turnul se află în centrul unuia dintre cele mai mari oraşe din China, Shenzen, şi este al 18-lea cel mai înalt turn din oraş. În Shenzen se află şi al patrulea cel mai înalt zgârie-nori din lume, centrul financiar Ping An, de 599 de metri.