Guvernul precizează, într-un comunicat, că primul-ministru doreşte, astfel, să infirme informaţiile care au apărut în presă, potrivit cărora bugetul nu poate susţine plata pensiilor.
"Având în vedere şi faptul că fondul de pensii face parte din bugetul consolidat de stat, nu se pune problema incapacităţii lui de a face faţă plăţilor. Situaţia este sub control", a asigurat Tăriceanu.
Premierul a mai arătat că, în anumite perioade, pot să apară unele deficite pe bugetul de pensii şi că pensiile nu sunt acoperite integral din contribuţii nici în ţările Uniunii Europene. Şeful Executivului a dat exemplul Belgiei, care contribuie cu 50% din bugetul de stat, Cehia-cu 58%, Germania-cu 20% , Danemarca-10%.
Potrivit premierului Tăriceanu, în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu pensiile în Produsul Intern Brut, în România ponderea este de 6,3%, în Polonia – 13,59%, în Ungaria – 9,5%, în Germania aceasta reprezintă 11,8%, iar în Danemarca – 10,8%.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent "prăbuşit", precizând că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008 şi că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.