„Din exterior, vedem popularizarea excesivă a cazurilor de presupusă neconformitate medicală, vedem contestarea vehementă în spaţiul public a deciziilor disciplinare ale colegiului. Faţă de aceasta, precizăm încă o dată că organismul colegial este unul de drept public, că el funcţionează în baza legii, a Statutului şi a Codului Deontologic, drept pentru care deciziile Comisiilor de Disciplină, cele teritoriale şi cea superioară, sunt acte legale şi pot fi contestate doar în instanţă”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Gheorghe Borcean.
Tot la capitolul presiunilor din exterior, Borcean a semnalat şi “cazurile de fapte penale, judecate şi condamnate ca atare de către instanţe”, făcând referire la condamnări penale pentru infracţiuni de luare de mită şi foloase necuvenite de ordinul a câteva sute şi cele pentru vătămare corporală sau ucidere din culpă, câteva zeci în ultimii ani.
Preşedintele CMR spune, însă, că “despre luarea de mită şi obţinerea de foloase necuvenite ar trebui să lăsăm să se ocupe organale abilitate. Aceasta nu înseamnă că noi neglijăm şi nu condamnăm astfel de atitudini”.
Cât priveşte creşterea veniturilor medicilor, Borcean mai subliniază că aceasta nu a fost “un cadou nemeritat, pe care l-ar fi primit corpul medical” ci o „recunoaştere a valorii sociale a muncii noastre”.
Vorbind despre presiunile din interiorul profesiei, Borcean a făcut referire la “scandalul public legat de impostura în medicină”, faţă de care susţine că CMR ar fi dat “dovada clară atât în interior cât şi în exteriorul profesiei a necesităţii acesteia, a calităţii noastre, a onestităţii şi transparenţei noastre, atât faţă de societate cât şi prin parteneriatul cu Ministerul Sănătăţii”.
„Traversăm o perioadă delicată, lucru cu care suntem obişnuiţi, nu mai mult sau mai puţin decât altă dată. Asistăm la presiuni şi asalturi atât din exteriorul profesiei cât şi, ceea ce este mai neplăcut, din interiorul ei”, a mai subliniat sursa citată.
El a anunţat în context şi că a înaintat ministerului Sănătăţii proiectul pentru o nouă lege a profesiei medicale.