- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Varianta 2 la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română
Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a au avut de rezolvat, miercuri, de la ora 12.00, varianta cu numărul 2 la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română.
Varianta 2 la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română (Imagine: Mediafax Foto)
Extragerea variantei de subiect din cele 10 posibile a avut loc la sediul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în prezenţa Comisiei naţionale de organizare.
După extragerea subiectului pentru teza de miercuri, centrele de comunicare au preluat, decriptat şi multiplicat varianta de subiect.
Vezi aici subiectele pentru clasa a VII-a
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Vezi aici subiectele pentru clasa a VIII-a
În clasele a VII-a şi a VIII-a sunt înregistraţi peste 431.000 de elevi, din care aproximativ 218.000 în clasa a VII-a şi 213.000 în clasa a VIII-a.
Prima sesiune comună pentru clasele a VII-a şi a VIII-a început în 25 noiembrie cu teza cu subiect unic la Limba şi literatura maternă.
În 11 decembrie, elevii vor susţine teza la Matematică.
Proba la Istorie sau Geografie, susţinută numai de elevii claselor a VIII-a, va avea loc în 16 decembrie.
Potrivit MECT, pentru desfăşurarea în condiţii optime a tezelor cu subiect unic, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Învăţământ Preuniversitar a organizat 1.064 centre de comunicare. Acestea vor prelua şi distribui, în cele 8.302 şcoli, variantele de subiecte extrase la nivelul MECT de către Comisia Naţională special desemnată în acest sens.
Faţă de anul trecut, actuala metodologie de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a are o serie de noutăţi, a precizat sursa citată. Astfel, elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, şi nu pe unitate şcolară, conform unei listei nominale afişate în prealabil.
Evaluarea în sesiunile de teze unice din anul şcolar 2008‑2009 presupune ca fiecare lucrare să fie corectată de doi profesori. Unul este profesorul de specialitate care a predat la clasă, iar acesta va corecta lucrările în şcoală. Al doilea este un profesor evaluator din centrul de evaluare, care nu predă în unitatea de învăţământ de la care provine teza. Durata activităţii de evaluare este de maximum trei zile pentru fiecare şcoală, inclusiv ziua în care s-a susţinut proba, iar în centrele de evaluare, de maximum patru zile.
Potrivit metodologiei, cadrele didactice care comit fapte cu caracter infracţional legate de organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic, cum ar fi furnizarea soluţiilor problemei, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări, care permit sau favorizează fraudarea probei sau care au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile legale.
După caz, Comisia Naţională sau comisia judeţeană, respectiv cea a municipiului Bucureşti sesizează în scris organele de cercetare penală.
Perioada specială a tezelor din semestrul I începe în 10 februarie 2009 cu proba la Limba si literatura maternă. În 12 februarie va fi proba la Istorie sau Geografie (numai pentru clasa a VIII-a), în 17 februarie - la Limba si literatura română şi în 19 februarie - la Matematică.
În media generală de admitere la liceu sau şcoli de arte şi meserii, media generală obţinută la tezele cu subiect unic are o pondere egală (50 la sută) cu media generală de absolvire a claselor V-VIII.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO