Varianta 5 la proba de Matematică a tezelor cu subiect unic
Elevii care susţin tezele cu subiect unic în sesiunea specială au de rezolvat, la Matematică, varianta cu numărul 5, proba fiind programată să înceapă marţi, la ora 12.00, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Varianta 5 la proba de Matematică a tezelor cu subiect unic
În prezenţa Comisiei Naţionale de organizare, la ora 8.45 a fost extrasă varianta cu numărul 5 pentru proba de Matematică la clasele a VII-a şi a VIII-a, prevăzută în cadrul sesiunii speciale pentru susţinerea tezelor cu subiect unic.
La această probă sunt aşteptaţi să participe cei peste 13.000 de elevi amânaţi în semestrul I.
În intervalul orar imediat următor, cele 668 de centre de comunicare din ţară vor prelua, decripta şi multiplica variantele de subiect. Acestea trebuie distribuite către unităţile de învăţământ până la ora 11.30. Proba este programată să înceapă la ora 12.00, iar durata susţinerii este de două ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Subiectele au un grad de dificultate mediu şi sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei şi cu temele selectate din programa şcolară.
Potrivit calendarului perioadei speciale a tezelor pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, în 15 februarie elevii vor susţine proba la Limba şi literatura maternă (ambele clase), în 20 februarie - la Limba şi literatura română (ambele clase) şi în 22 februarie - la Istorie/Geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Depunerea contestaţiilor va avea loc în data de 29 februarie.
Dacă, după a doua perioadă de teze pentru semestrul I vor exista elevi care vor absenta, aceştia mai pot susţine probele în sesiunea specială din lunile mai - iunie.
Tezele vor fi evaluate în centre special desemnate în acest sens. Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin tezele. Baremul unic de evaluare şi notare va fi postat pe site-ul http://examene.edu.ro, după desfăşurarea fiecărei probe. Activitatea de evaluare va dura maxim 3 zile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO