Vas de croazieră, oprit la Drobeta din cauza cotelor Dunării
Un vas de croazieră sub pavilion eleveţian, cu 136 de turişti europeni la bord, care trebuia să ajungă în Delta Dunării, a fost oprit în Portul Drobeta Turnu Severin din cauza cotelor scăzute ale fluviului şi a riscului eşuării.
Vas de croazieră, oprit la Drobeta din cauza cotelor Dunării
Pasagerul Swiss - Gloria, sub pavilion elveţian, care avea 136 de turişti europeni la bord şi trebuia să ajungă până în Delta Dunării, a staţionat în Portul Drobeta Turnu Severin încă de miercuri. Nava venea din Germania - Passau şi avea ca traseu Bratislava - Belgrad - Delta Dunării - Ruse - Budapesta - Viena - Passau.
Căpitanul navei, W. Van Ooij, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a decis să staţioneze în Portul Drobeta Turnu Severin din cauza cotelor scăzute ale Dunării.
"Ne-a fost teamă că în apropierea barajului Porţile de Fier am putea atinge dune de nisip sau n-am mai putea înainta din cauza cotelor scăzute ale Dunării. Chiar dacă am fi reuşit să trecem, ne-am gândit că nu ne vom mai putea întoarce. Cotele Dunării sunt extreme de scăzute. Pasagerii sunt dezamăgiţi, unii chiar agitaţi pentru că această oprire nu făcea parte din traseul normal. Turiştii au plătit între 2.000 şi 4.000 de euro pentru un bilet. Încercăm să le oferim alte posibilităţi turistice, iar vineri dimineaţă ne vom întoarce către Passau", a precizat căpitanul vasului Swiss - Gloria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Şeful Biroului Siguranţa Navigaţiei, din cadrul Căpităniei Drobeta Turnu Severin, Marinică Genovu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost decizia căpitanului navei şi a agenţiei de turism să staţioneze, cotele fiind în scădere, dar permiţând tranzitarea până la Giurgiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO